Semnal! Publicația „Lumina Credinței” nr.2 și 3 a ieșit de sub tipar.

Au apărut în aceste zile numerele 2 și 3 pe 2017, a periodicului „Lumina Credinței” , publicație a protopopiatului Hârlău.

Cum suntem obișnuiți, revista publică o paletă largă de articole, care se adresează atât preoților cât și enoriașilor din parohiile protopopiatului. Sunt ilustrate momente din viața parohiilor, evenimente religioase și culturale.

De asemenea sunt evidențiate activități patronate de protopopiat, cum ar fi cele ale ATOR Hârlău, Biroului Pro Vita Hârlău, concursul de toacă.

Un spațiu generos este rezervat istoriei bisericii creștin ortodoxe române, cu o continuare a seriei de articole dedicate patriarhului Justinian Marina, autor  preot doctor Dumitru Tincu.

În paginile publicației, am remarcat un articol despre participarea la olimpiada națională de religie a elevei Elena Purcel din clasa a a VIII- a, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău, care a obținut nota 9.30, luând locul III.

Publicația se poate citit la sediul protopopiatului Hârlău și preoții parohi din protopopiat. Felicit colectivul de redacție pentru apariția acestor numere, tipărite în condiții grafice deosebite, așa cum ne-am obișnuit.

Publicația este deja în anul XVII de apariție, fiind de departe publicația cu viața cea mai lungă din istoria contemporană a Hârlăului.

lumina credinței _2

lumina credinței _3

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Oare de ce este lăsată biserica lui Ion Neculce din Prigoreni să se distrugă?

Astăzi, 20 iulie 2017, pe o căldură nimicitoare, după o călătorie cu autobuzul până la Tg.Frumos și apoi cu un taxi până în comuna Ion Neculce, satul Prigoreni, am fost pe urmele cronicarului Ion Neculce.

P1080601

Biserica din lemn datată 1638, se află imediat după un panou care anunță ieșirea din Ion Neculce, pe un bot de deal, lîngă un imaș, în estul satului, având la sud și vest în vecinătate, câteva case.

Am intrat pe o portiță metalică într-un cimitir mic, îngropat în ierburi înalte, și am ajuns pe o potecă la biserica din lemn.

Cu toate că era zi de slujbă (Sf.Ilie), biserica era încuiată. O bătrână mi-a spus că mai vine din când în când un preot  de la Pașcani care slujește în biserică.

Biserica din lemn cu acoperiș de șindrilă (draniță) este în grea suferință. Probabil sunt zeci și zeci de ani de când s-a făcut o reparație. Cum prin dulapii de lemn ai pereților dinspre altar intră iarna frigul, gospodarii s-au gândit că pot astupa găurile cu spumă poliuretanică. Iar biserica arată ciudat cu spuma în exces ieșită din crăpături. Lemnul este putrezit, un capăt de dulap de lemn este înlocuit cu un bolovan de piatră. Acoperișul cu dranița putrezită, spart, a fost cârpit cu bucăți de tablă.

Am avut o scurtă discuție cu domnul primar al comunei Ion Neculce, căruia i-am donat pentru bibliotecă 2 cărți despre ținutul Cârligătura, care s-a grăbit să-mi spună că biserica nu mai este în lista monumetelor istorice și de patrimoniu.

Acum câte ceva despre această bisericuță, ultima relicvă a trecerii pe acest pământ a hatmanului Moldovei și cronicarul celui de al treilea letopiseț al Moldovei, Ion Neculce.

În lucrarea lui Nicolae Stoicescu “Repertoriul biblografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova”, București 1974, p.665 se arată că:

PRIGORENI (fost Avrămeni), jud. Iași (bis. sec. XVII, fostă în stăpânirea cronicarului loan Neculce și curțile boierești ale fam.Neculce; ruinele M). I.N., 1926-1927, p. 92 <doc. 1725, I. Neculce se plânge că i se calcă seliștea ce se cheamă biserica din piatră); Ghibănescu, surete, III, p. 169-171, 245-246, 281-283 (seliștea lui Tanase vornic); Neculce, Letopisețul, p. 97 si 314; Marinescu Iulian, Documente privitoare la Ioan Neculce (B.C.I., IV, p. 40, 65-66, 82-87 etc.) (diverse doc. despre sat, fost al Cantacuzinilor, amintind și biserica); Iorga N., Studii și doc., XXII, p. 61-63 (pomelnic, cărti vechi); Anuar 1930, p. 82 (bis. veche de lemn Sf. Dumitru); ACMIB, II, 1928, p. 151 (Insemnare); Costăchescu Mihai, Satul Prigoreni cu trupurile sale Avrămeni și Râtul din jud. Iași (Schită istorică) (I.N., V, 1925, p. 40-70) (și despre fam. Neculce si biserică); Iorga N., O hotarnicie în jurul Târgului Frumos (1746) (R.I., 1934, p. 344-354)  amintind seliștea biserica de piatră  a familiei Neculce); Așezări din Moldova, p. 213 (descoperirile arheologice); I.N., 1928, p. 42 (la 1809, satul Ilenei Sturza); Stupcanu Ion, Unde e mormântul cronicarului Ion Neculce? (Universul”, 2 mai 1935, p. 6); Vasiliu I. I., La mormântul cronicarului Ion Neculce (Prutul” – Iasi, 16 sept. 1942, p. 1-2); Sebastian Lascăr, La Prigoreni, pe urmele lui I. Neculce (Flacăra”, 31 mai 1958, p. 20); Vasiliu loan, La Prigorenii cronicarului loan Necuce. Ce știm despre mormântul acestuia (G.B., 1966, nr. 6-7, p. 694-724); Ungureanu Gh., Prigorenii lui Neculce (Cronica”, 29.VII.1967, p. 2) (despre biserica și mormântul cronicarului); Lăudat I.D., Note (Cronica”, 13 iulie 1968, p. 10) (despre mormântul lui I. Neculce de la Prigoreni); Vasiliu loan I., Inscriptii de pe clopotele unor biserici din jud. Iași (M.M., 1972, nr. 9-12, p. 817-818) și al bisericii din Prigoreni, 1526; si despre mormintul lui I. Neculce).

Istoric   https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_Prigoreni

În trecut, cronicarul Ion Neculce (1672-1745) avea o moșie mare în satul Prigorenii Vechi, pe dealul Coasta Buznii (față în față cu dealul pe care se află și acum biserica familiei Neculce). Aici se afla un conac, din care nu a mai rămas astăzi nimic, doar locul din mijlocul câmpului, care nu a mai fost lucrat niciodată. Între conac și biserică se află un șes unde era odinioară un iaz, din care se mai vede și astăzi digul.

Biserica inițială a fost construită cu cheltuiala vornicului Ion Neculce, fiind finalizată în perioada domniei lui Grigore al II-lea Ghica  (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748) și a păstoririi mitropolitului Antonie al Moldovei (1730-1740). La anul 1772, vistiernicul Vasile Neculce a scris un „pomelnic” al satului Prigoreni, copia acestuia fiind păstrată la biserica din sat și orginalul, din 1944, la Muzeul de Istorie din București.

În anul 1885, biserica a fost mutată în satul Ion Neculce, fiind restaurată după biserica inițială care data de pe vremea cronicarui Ion Neculce. În anul 1934 s-a construit în locul ei o bisericuță cu hramul Prea Cuvioasei Parascheva. Cu acest prilej s-a descoperit mormântul cronicarului Ion Neculce, ctitorul bisericii. Bisericuța s-a șubrezit în timp și a fost desfăcută în 1969.

În anul 1971 s-a început construirea unei noi biserici de lemn pe locul celei vechi, cu un ajutor substanțial primit de la Mitropolia Moldovei și Sucevei și cu sprijinul acordat de Departamentul Cultelor și de autoritățile locale. Lucrările de construcție au fost finalizate în 1973 în timpul păstoririi preotului paroh Aurel Ursaciuc. Noua biserică a fost sfințită în ziua de 22 iulie 1973, duminica, de către dr. Iustin Moisescu mitropolit al Moldovei și Sucevei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Biserica are hramul Sf. Dumitru. În jurul bisericii se află cimitirul localității. Odată cu trecerea timpului, lemnul folosit la reconstituirea bisericii a început să putrezească, fiind atacat de ploi și de zăpezi.

La intrarea în biserică, deasupra intrării, se află o pisanie de lemn cu următorul text: „Întru slava Atotziditorului Dumnezeu în Troiță proslăvit pe acest loc a fost ridicată biserică din temelie aici la moșia Prigorenilor cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie cu cheltuială și osîrdie de dumnealui Ion Neculce vornic și soția sa Maria și fii lor și s-a săvârșit acest sfânt lăcaș în zilele Prea Luminatului și Prea Învățatului nostru domn Grigore Ghica Voevod cu blagoslovenia Preasfinției sale Kirii Kir Antonie mitropolitul Moldovei. Această biserică în anul 1885 a fost mutată în satul Prigoreni unde dăinuie și astăzi. În anul 1934 s-a construit în locul ei o bisericuță cu hramul Prea Cuvioasei Paraschiva. Cu acest prilej s-a descoperit mormîntul cronicarului Ion Neculce, ctitorul bisericii. Șubrezindu-se, bisericuța a fost desfăcută și în locul ei în anul 1969 cu osîrdia și ajutorul IPSS părintelui nostru doctor Iustin Moisescu, mitropolitul Moldovei și Sucevei cu sprijinul conducerii de stat s-a construit acest sfînt lăcaș sfințindu-se la 17 dec 1977”.

Lângă biserică se găsesc mormintele lui Ion Neculce și tatălui lui Ion Creangă, Ștefan Ioan Apetrei Ciubotaru din Humulești (a cărui rămășițe au fost în 1999 mutate în cimitirul Humulești).

Referință: Prot. Victor Popuțoaia – „Biserica din parohia Prigoreni, propopiatul Pașcani, județul Iași”, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, an XLIX, nr. 7-8/iulie-august 1973, p. 568-569.

In lista monumentelor istorice 2015 – județul Iași, făcută de ministerul culturii, la  poziția 645, cod IS-s-B-03643 figurează casa cronicarului Ion Neculce de la Prigoreni, comuna  Ion Neculce.  Sec.XVII, epoca medievală. Iar la  poziția 1585 ( IS-III-3-m-B-04324,  figurează mormântul cronicarului Ion Neculce –lângă biserică).

Întradevăr, biserica din lemn nu figurează pe lista monumentelor istorice, însă mă întreb, dacă va dispare, ce reper se va folosi pentru monumentul de pe mormântul lui Ion Neculce.

Oare în zilele noastre se găsesc bani pentru zidirea de sute de noi biserici. Oare nu se găsesc bani pentru reconstruirea și repararea bisericii din lemn a familiei Neculce? Oare protopopiatul Pașcani, primăria Ion Neculce nu au interes ca acest monument să nu dispară? De ce Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu numește un preot tânăr și harnic la această biserică? Acesta, sunt sigur, va reface bisericuța și dacă este vrednic va zidi în apropiere o biserică din zidărie.

O mare deziluzie a fost pentru mine vizita la această bisericuță ce amintește de un cronicar de seamă al Moldovei. Consemnez cu resemnare și durere că încă un simbol al istoriei Moldovei se va nărui în curând.

P1080604

P1080602

 

Comentarii închise la Oare de ce este lăsată biserica lui Ion Neculce din Prigoreni să se distrugă?

Din categoria Uncategorized

Ion Agârbiceanu scriitor, om politic și confesor militar.

In continuarea articolelor dedicate Corpului Voluntarilor Ardeleni la Hârlău (vezi și https://harlau625.wordpress.com/2016/04/05/preoti-ardeleni-din-regimentele-voluntarilor-ardeleni-din-harlau/) , voi reda un articol apărut în publicația Orlat.Info în 2016, privitor la Ion Agîrbiceanu:

 

În decembrie 1917 se înrolează în armată ca preot militar în Corpul Voluntarilor Ardeleni și Bucovineni care s-a constituit la Hârlău. Activitatea sa se va desfãșura în cadrul Regimentului de voluntari ardeleni nr. 1 „Turda“, aflat sub comanda lt.col.Buricescu Dragoș (regimentul era cantonat în localitatea Scobinți). Acest regiment, împreunã cu Regimentul de voluntari nr. 2 „Alba Iulia“ (dislocat la Deleni) a luat parte activă la operațiunile de dezarmare a Corpului 2 Armată rus, care dorea să treacă înarmat în Basarabia, prin apropierea orașului Hârlău. Această misiune a fost îndeplinită în câteva zile, fără pierderi. De asemenea, un batalion din Regimentul nr. 1 “Turda” a participat la luptele pentru apărarea depozitelor armatei române din Basarabia, amenințate de unități din Corpul 4 Armată rus.

În calitate de confesor militar, Ion Agârbiceanu, și-a apropiat ostașii, fiind prezent în rândul celor ce au luptat zi de zi, pentru a-și îndeplini misiunile primite. Pentru activitatea sa în cadrul Regimentului de voluntari nr. 1 “Turda”, Ion Agârbiceanu, a fost decorat cu „Coroana Românei“, în grad de cavaler.

ion-agarbiceanu

Activitatea sa ca preot militar se încheie odatã cu începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale, când se întoarce la Orlat, în preajma Crăciunului din anul 1918. Ion Agârbiceanu a participat la Războiul de Reîntregire și cu harul său de scriitor, subliniind într-un eseu socialpolitic – “O lacrimã fierbinte (cuvinte către Oastea țării) – jertfa armatei și a neamului românesc în războiul pentru înfăptuirea unității naționale”. Lucrarea a scris-o în noiembrie 1917, în Basarabia, în satul Borogani, la conacul familiei Macrea, în înfrigurarea ce a cuprins întreg neamul nostru dupã stăvilarul ridicat în calea dușmanilor de eroismul armatei române la Mărășești, când încă nu știa de armistițiul de la Focșani, veștile din țară ajungând greu până în acel sat.

În acele timpuri de rãzboi, oastea țării este cea care a salvat patria, deși era alcătuită din oameni simpli, cu puțină experiență militarã: „Toată puterea neamului concentrată în oastea țării le-a făcut să strălucești ca un luceafăr aici în răsărit, Patria mea, să fii preamărită de cele mai alese neamuri ale lumii […]. Cine este această oaste a țãrii care a săvârșit minuni atât de mari? Sunt uriași, sunt zei, sunt sfinți acei care se luptă sub flamurile ei? Cine sunt căpitanii și cine sunt soldații care nu pot fi biruiți de moarte? […] Am căutat și am aflat cu uimire că-s numai oameni acei care fac oștirea României,și din faptele lor am priceput mai întâi deplin ce preț are, cât de mare poate fi un om, și am înțeles pentru ce se avântă din orice inimă năvalnic cântecul către oastea Țãrii mele“.

În aceastã lucrare destinată oastei țãrii din Primul Rãzboi Mondial, scriitorul se adresează ostașului român, cel care a constituit baza oștirii, pe umerii căruia a apăsat greul războiului, de ale cărui fapte de arme s-a minunat o lume întreagă: „Cuprins de înfiorare m-apropiu de tine, țăran ostaș, stâlpul războiului nostru, zidul de oțel de care s-au sfărâmat grelele izbituri ale sorții […] Deși nu înțelegeam misterul, nădejdea nezdruncinată ne-o puneam în tine. Știam că așa te vei lupta după cum te-ai luptat“. „și-o lume întreagă și-a descoperit capul în fața ta, țãran soldat, pentru vitejia cu care-ai înfruntat primejdiile sufletești, vitejie tot atât de mare ca și aceea prin care ți-ai zdrobit dușmanii tăi trupești“.

În rândurile oastei române s-au înrolat și frații de peste munți, ardelenii, coborâtori de pe culmile Apusenilor, cei veniți de pe vãile Mureșului, ale Oltului, ale Someșului. Ion Agârbiceanu consacrã câteva rânduri și acestora, cei care, înrolați până atunci în alte oștiri, luptaseră pentru cauze străine lor. „și dupã multe suferințe, stavilele au căzut, și-n cete tot mai mari și tot mai dese, feciorii Ardealului au alergat lângă tine, ostaș al României. Ei n-au făcut nicicând un drum mai fericit, și ochii lor n-au strălucit niciodată mai frumoși. Nu numai același ideal i-a adus sub flamurile tale, Țara mea, ci și noblețea vitejiei fără pereche a fiilor tăi […]. Ei juraseră credință Regelui și țării în ceasul în care cea mai grea furtună bătea la porțile ei. Prin credința lor se întări sufletul fraților,prin dragostea și vitejia acestor aripi noi căpătară sufletele celor nou sosiți“.

Sunt numai câteva din opiniile scriitorului Ion Agârbiceanu referitoare la oastea țării, pe care a slujit-o în haine preoțeși, și care a avut un rol crucial în realizarea Marii Uniri, prin tot ceea ce a făcut în Războiul pentru Reîntregirea Neamului, între anii 1916-1919.

În 1/14 februarie 1919, apare la Sibiu gazeta „Patria“, organ al Partidului Național Român, directorul publicației fiind Ion Agârbiceanu. Ziarul va publica în paginile sale toate acțiunile Consiliului Dirigent al Transilvaniei pentru crearea armatei ardelene, precum și modul de participare a acesteia la campania din Transilvania și Ungaria din anul 1919.

La 1 septembrie, redacția ziarului „Patria“ se mută la Cluj, Ion Agârbiceanu urmând ziarul și stabilindu-se definitiv în capital Transilvaniei. Devine deputat și senator. Fidel idealurilor majore, militeazã în articole de presă pentru „biserică“, „tradiție“, „familie“ și „ogor național“.

Un articol de col.r. Ioan Părean, ION AGÂRBICEANU preot, scriitor, confesor militar și publicist apărut în publicația “Orlat Info”, nr.83 din 2016.

Comentarii închise la Ion Agârbiceanu scriitor, om politic și confesor militar.

Din categoria Uncategorized

Propunere de dezvelire a unei plăci aniversare la primăria Scobinți.

Domnule primar al comunei Scobinți.

In luna noiembrie 2017, se vor împlini 100 de ani de la dislocarea pentru organizare, dotare și instruire a Regimentului 2 Turda din compunera Corpului 1 Voluntari Ardeleni în comuna Scobinți (sate de dislocare Scobinți, Bădeni și Buhalnița).

Regimentul era format din voluntari ardeleni și bucovineni foști prizonieri la ruși în primul război mondial, iar instructori erau subofițeri și ofițeri din armata română cu experiență de război, care au luptat pe front, în bătăliile din iulie-august 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Mulți din voluntari din Regimentul 2 Turda au participat la bătăliile din vara anului 1917 în unități ale armatei române.

In ianuarie 1919, acest regiment cu întregul Corp al Voluntarilor Ardeleni, participă la lupte cu trupele militare și paramilitare ungare în Câmpia Transilvaniei, apoi în cadrul Detașamentului colonel Marcel Olteanu la bătăliile contra bolșevicilor ucraineni și unguri în Maramureșul istoric. In vara anului 1919 participă la bătăliile din pusta ungară și pe Tisa, pentru ca în august o parte din Divizia 16 Infanterie (care a înglobat și regimentele de voluntari) să ajungă la Budapesta.

Prin faptele  lor de arme, militarii Regimentului 1 Turda s-au acoperit de glorie, eliberând Transilvania și Maramureșul.

Pentru a marca contribuția locuitorilor comunei la susținerea acestei unități, dar și pentru a comemora sacrificiile de sânge ale voluntarilor ardeleni, vă propun domnule primar dv. și consilierilor din Consiliul Local Scobinți să analizați posibilitatea dezvelirii unei plăci comemorative la primăria Scobinți cu următorul conținut:

„S-a dezvelit acestă placă comemorativă la împlinirea a 100 de ani (1917-2017) de la dislocarea pentru instruire și refacere a Regimentului 1 Turda din Corpul Voluntarilor Ardeleni Hârlău. Unitate militară ce a contribuit la eliberarea Transilvaniei de sub ocupanții unguri și desăvârșirea României Mari. Primăria și Consiliul Local al comunei Scobinți, noiembrie 2017”

Voi face un demers  similar și la primăria Deleni, unde a fost dislocat pentru organizare, dotare și pregătire pentru luptă regimentul II Alba Iulia.

Comentarii închise la Propunere de dezvelire a unei plăci aniversare la primăria Scobinți.

Din categoria Uncategorized

Sfințirea unui monument: Crucea de la podul lui Contaș

Duminică, 25 iunie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a oficiat slujba de sfinţire a unei troiţe ridicate în comuna Scobinţi din Protopopiatul Hârlău, în memoria celor care au trecut la Domnul în luptele ce au avut loc în zonă în perioada 21-24 iunie 1616.

Am mai scris pe acest blog un articol în ianuarie 2016, prin care propuneam domnului primar și consiliului local Scobinți edificarea acestui monument:

https://harlau625.wordpress.com/2016/01/27/propunere-pentru-un-monument-comemorativ/

Fotografii primite de la domnul Agachi Mihai, pe care le postez aici:

DSC_0947 pisanie monument Contaș

DSC_0953

Cele două pisanii (plăci) de pe monument

DSC_0991

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a rostit un scurt cuvânt referitor la semnificaţia ridicării unui astfel de monument dedicat celor care şi-au jertfit viaţa pentru ţară: „Locul acesta, cu sfânta cruce ştefaniană aşezată pe el, reprezintă o readucere aminte. Cei care, trecând pe această rută importantă, vor privi o clipă spre acest monument şi vor citi mărturiile scrise pe spatele crucii vor crea o punte peste veacuri şi gândul lor se va lega de o istorie frumoasă, şi în acelaşi timp frământată, a Moldovei. Dumnezeu să primească jertfa tuturor eroilor neamului care au făcut ca această parte de ţară şi toată patria, în general, să rămână creştin-ortodoxă. Credinţa pe care o avem nu se datorează nouă, ci celor care ne-au precedat, mulţi dintre ei făcând jerfte foarte mari pentru acest lucru“.

https://mmb.ro/troita-ridicata-memoria-eroilor-la-scobinti-sfintita-de-ips-mitropolit-teofan

Comentarii închise la Sfințirea unui monument: Crucea de la podul lui Contaș

Din categoria Uncategorized

Prima bancă comercială înființată la Hârlău.

Anii de după primul război mondial, România Întregită cunoaște o dezvoltare puternică. Afluxul de capital intern și extern mai ales american, englezesc, francez, olandez în special în industra petrolieră, fac din România o țară cu un ritm de dezvoltare superior altor state din estul Europei. Este drept că anii 1929, aduc prima criză mondială din care România va ieși abia după 4 ani.

Hârlăul, deja înscris în procesul de industrializare cu fabricile de sticlă, încălțăminte, prelucrare a lemnului, comerț, intră și pe piața financiară națională prin constituirea unei bănci, puternic capitalizată.

In Monitorul Oficial al României nr. 174 din 11 august 1925, este publicat statutul, capitalul, acționarii și consiliul de conducere a Băncii „Moldova de Sus” cu sediul social în Hârlău.

Capitalul social înscris era de 3 milioane de lei, respectiv 12 mii de acțiuni, capital ce poate fi mărit la 10 milioane lei. Un capital foarte mare pentru acea vreme. Printre principalii acționari, persoane cunoscute și menționate în multe lucrări și monografii despre Hârlău. Astfel, avocatul Nicolai Polizu – Micșunești, stăpânul moșiei Maxut, subscrie 200 mii lei, doctorul Ion Agapi, primar al Hârlăului, fost director al spitalului Pulcheria Ghica cu 661.500 lei, Alexandru Ghyka – Deleni, stăpânul moșiei și conacului Deleni cu 150 mii lei, soția acestuia Matilda Alexandru Ghyka Deleni, cu 50.000 lei, Iosif Lizorovici ce reprezenta firma Lizorovici & Stern și Fabrica de Sticlă Maxut cu 100 mii lei, Bancă Iașilor – 200  mii lei. Au mai subscris cu sume mai modeste între 15 mii și 6 mii de lei, persoane fizice din Hârlău, majoritatea (după nume) evrei.

banca Moldovei

Președinele Băncii „Modova de Sus” la înființare era doctorul Ioan Agapi, vicepreședinți Alexandru Ghyca Deleni, Iosif Lizorovici.

Nu am găsit în lista publicată de domnul profesor doctor Carol Iancu p.101 din lucrarea „Evreii din Hârlău – Istoria unei comunități”, Ed.Universității A.I.Cuza Iași, 2013 numele acestei persoane. Apare familia Lazarovici (Lazarovici Beriș – proprietar – om avut). probabil Iosef Lizorovici, este o altă persoană, din afara Hârlăului.

Banca prin statut, era împuternicită să înființeze agenții și sucursale în țară și străinătate.

Nu am găsit în lucrările consultate, unde a fost sediul băncii. Posibil în clădirea unde acum sunt locuințe, aflată în  spatele Clubului copiilor, sau banca ce a existat unde acum se află blocul B4 (cel de la intersecția străzii Bogdan Vodă cu strada Mihai Eminescu, demolată în anii ’60)? Banca dărămată, din spusele unor localnici mai în vârstă, ar fi fost asemănătoare cu casa Ioan Agapi  (cea care a adăpostit casa de cultură).

Comentarii închise la Prima bancă comercială înființată la Hârlău.

Din categoria Uncategorized

Astăzi Hârlăul aniversează 160 de ani de școală!

160 ani de școală

 

 

Ziua de 10 iunie 2017, o zi frumoasă de vară, la Clubul Copiilor din Hârlău este o mare sărbătoare: 160 de ani de învățământ la Hârlău.

 

 

 

Revistă 160 ani

Pe ușa principală a clubului, intră trei generații, foști elevi și profesori pensionari, actualii profesori, și actualii elevi. Toți sunt întâmpinați cu drag de organizatori, primesc o insignă aniversară și revista aniversară a școlii – Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău

Revista „Cu și despre noi” este minunat scrisă, editată, cu o grafică reușită. Însă surprinzător este conținutul. Pagini din istoria de 160 de ani a școlii, un capitol destinat foștilor elevi, profesorilor care ani de zile au format caractere și au îndrumat primii pașii a sute de elevi. Titlul este sugestiv: „A lor trecere prin școală, lăsat-a urme luminoase…! ” Un alt capitol este intitulat „Școala te-a făcut om mare”, dedicat foștilor elevi, și un al treilea capitol este dedicat elevilor de acum. Aici în capitolul : „Școala talentelor elevi” am găsit câteva poezii și articole care m-au impresionat prin sinceritate și de ce nu o anumită viziune proprie copiilor de a privi lumea.

Sala de spectacole a Clubului Copiilor (prefer să o denumesc așa, este mai potrivit decît titulatura stufoasă din prezent), a fost minunat decorată, atmosfera fiind de sărbătoare.

Nu intru în amănunte despre luările de cuvînt a conducerii școlii, a autorităților locale, invitați.

A urmat un program prezentat de elevi (din păcate nu am rămas, fiind invitat la o activitate).

P1080441

În revistă am gasit o poezie care mi-a plăcut, este poate o sinteză a evenimentului și a trăirilor celor care au participat la această mare sărbătoare a școlii:

Trăiri de ieri și de astăzi…

*********************

Pe cărările vremurilor

au trecut anotimpurile

cu ploi de primăvară și soare de vară

cu roade de toamnă, și zăpada de iarnă

Pașii amintirii ne răsună și acum peste ani

și ce a fost rămâne în suflet

mai adevărat acum ca atunci.

Am păstrat trecutul, comoară și vis

Asteptând să vină ploaie de duh pe pământ.

Acum în prag aniversar

Suntem pe drumul vieții

Aproape de poarta emoțiilor noastre

Ne așteaptă profesori

și prieteniP1080438 și amintiri

la fel ca atunci, va fi si acum.

Dacă mai este ceva de spus sau amintit

să fie dorință și dor

de a ne purta în suflet

și lacrimile să le strângem parfum

pentru Ea!

P1080439

La hotar de timp să

grăbim pasul

și inima s-o îndreptăm spre stele.

Atunci a fost atunci

acum este acum

și mâine………… vom fi deja împliniți!

PROF. AMARGHEOALEI EUGEN

LA MULȚI ANI, ȘCOALĂ!

Comentarii închise la Astăzi Hârlăul aniversează 160 de ani de școală!

Din categoria Uncategorized