O hartă a Hârlăului la 1819

plan 1819

O hartă a Hârlăului la 1819. Ce observăm: In primul rând cele două biserici domnești care aveau cimitire, casele și prăvăliile erau în lungul străzii Principale (actuala Ștefan cel Mare) și strada Bahlui (actuala Logofăt Tăutu). Un cartier rezidențial cu conace și casele boierilor (actualul capăt al străzii Logofăt Tăutu (unde este Muzeu Viei și Vinului) și fostul cvartal Bojica, ce are ca repere Centrul de Ajutor Social cu cele două blocuri de peste drum de Colegiul Național Ștefan cel Mare,  Ambulatoriul de Specialitate, Corpul B a Liceului Tehnologic (fosta școală evreiască).Se observă pe locul unde acum este primăria o impunătoare reședință cu anexe.

Pe locul unde acum este piața, stadionul orașului și cartierul Siliște erau iazuri ce țineau de moșia Deleni. Heleșteul era pe cursul pârâului Nicolina, care-și are  izvorul la poalele dealului pe care se află cimitirul din Maxut, traversează șoseaua trece prin autobaza Codreanu (fosta moară Zaharia). Acest pârâu și în zilele noastre mai inundă case din cartierul Siliște (capătul străzilor Alexandru cel Bun și strada Eternitate).

Peste Bahlui, era o pădure care avea cărări ce duceau la mănăstirea Zagavia.

Drumul care venea de la Botoșani, trecea aproximativ prin același loc pe unde trece șoseaua de azi, strada Bogdan Vodă (fosta stradă Deleni), însă casele și prăvăliile erau doar în zona blocurilor de astăzi.

Pe hartă este înscrisă populația târgului, care era reședința ispravnicului ținutului Hârlău și protopopului: 1040. Această era populația din catagrafii, populația estimată era de 5200 de persoane.

Despre populația din târg la 1820, am mai scris aici:

Hârlăul la 1820 – populație și afaceri

Un comentariu

Filed under Uncategorized

Aplicarea legiuirii târgurilor Moldovei din anul 1832, în târgul Hârlău.

Treburile dinlăuntru târgurilor Moldovei, nu prea apare în hrisoavele și legiurile curții domnești ale Moldovei. Se cunosc doar două încercări de reglementare a administrației târgurilor: Pravila lui Vasile Lupu voievod din 1646 și codul Moldovei, scris în grecește, a lui Scarlat Alexandru Calimah voievod, din 1813.

După elaborarea Regulamentului Organic din 1832, apare prima reglementare prin lege a administrației târgului Iași și ale principalelor târguri din ținuturile Moldovei.

Legiure târg_1832

Târgul Hârlău potrivit legii, era condus de o euforie orășenească, un sfat al târgului, a căror 3 „mădulare” (membrii) erau alese pe un an (în luna noiembrie) de locuitorii târgului, din rândul locuitorilor, cu misiunea “de a  ocroti negoțul cel dinlăuntru târgului, industria din târg, va primi tânguirile (plângerile, reclamațiile) vor analiza temeinicia acestora și vor lua măsurile cuvenite”.

Această euforie (adunare obștească) se va bucura de încrederea obștii, deoarece va fi aleasă din locuitori de frunte, cinstiți și care pentru munca lor vor fi scutiți de orice dări, însă nu va  primi nici o plată. Votul era cenzitar. Ca să poți vota membrii euforiei târgului, alegătorii trebuie să îndeplinescă câteva cerințe: să fie creștin, să aibă peste 25 de ani, dacă este boier  să aibă avere, „locuință umblătoare în târg”, dacă este negustor în una din cele trei stări (I-III), să aibă proprietate în târg sau să fie staroste a negustorilor. O altă cerință este ca cel care  alege să fie pământean (cetățean român). Poate să  aleagă și un supus străin, cu condiția să aibă avere în târg și să fie înscris în Catastiful târgului cu cel puțin 6 luni înaintea alegerilor.

Cei ce intră în cursa electorală pentru Euforia târgului, trebuie să îndeplinească vârsta de 30 de ani în sus, să fie creștin, să aibă proprietate în târg și venituri anuale de peste 8000 de lei. O sumă enormă pentru acea vreme. Leul era doar o monedă de calcul (Moldova nu avea dreptul a bate monedă proprie) și era echivalată cu un gros de aur.

aleși și alegători

În luna noiembrie, după anunțul făcut de la domnie, alegătorii se adună la casa eforiei din târg și sub președenția ispravnicului de ținut, se aleg cele trei mădulare (membrii ai euforiei). Alegerea se face prin “covârșirea glasurilor” (majoritatea alegătorilor), adică jumătate din glasuri și să întreacă cu unul sau mai multe glasuri. Dacă este „balotisire” (balotaj) se va vota din nou cu cei doi care au cele mai multe voturi și va câștiga cel care are mai mult de jumătate din glasuri. Curată democrație, am spune noi! Insă erau și aici interese, chiar dacă nu erau partide, erau grupuri de interese care doreau să-și impună reprezentantul.

Din cele trei mădulare se alege prezidentul (președintele) euforiei. Se mai aleg cinovnicul (secretarul) și cei doi scriitori precum și casierul.

Rezultatul alegerilor se comunică de ispravnic “Ministrului din năuntru” (ministrului de interne), care întărește pe cei aleși în funcție prin act guvernamental (Monitorul „oficios” – oficial)

In cadrul euforiei târgului Hârlău mai era un secretar și doi scriitori (uriadnici, copiști) care țin sama catastifele târgului și scriu hârtiile cancelariei și un casier. Ei intrau în plată după ce alegerea lor era întărită de “ministru din lăuntru”.

Atribuțiunile euforilor:

  • Să vegheze ca veniturile din încasări și cheltuieli la lada târgului (bugetul târgului) să fie echilibrate.
  • Să vegheze ca dările către camara domnească (visteria Moldovei) să fie strânse la timp și în totalitate.
  • Să vegheze ca dările către cutia târgului (bugetul local) să fie strânse.
  • Să vegheze ca cele patru catastife (registre) ale târgului să fie întocmite și completate după lege. (Un catastif era pentru încasările târgului, unul pentru cheltuielile târgului, celelalte două erau pentru încasările și vărsămintele către visteria Moldovei). Mai era un catastif permanent unde erau înscrise persoanele care se așează în târg, care cumpără sau vând proprietăți (un fel de registru notarial). Dacă în târg la Târgu Frumos era sediul vameșilor visteriei Moldovei pentru a încasa vama mică (vama internă), la Hârlăul și Cotnarii nu se încasa vama.
  • Să vegheze ca în târg să se practice un comerț corect;
  • Stabilesc birurile, taxele ce se plătesc în târg, fără a depăși cele poruncite de la domnie, mai puțin la târgurile care nu sunt “propieta particularnică” (târg proprietate particulară), însă în funcție de nevoile târgului, se pot majora sau micșora unele taxe ale târgului, în bună înțelegere cu târgoveții din târg, însă cu știința stăpânirii.
  • Vor lua măsurile de bună rânduială în târguri și oboare ca țăranii să vină cu produse spre vânzare.
  • Să vegheze ca poliția să-și facă datoria ca în târg, să nu se vândă marfă stricată, ia măsurile de a nu se produce pojare (incendii), să păzească odihna (ordinea și liniștea) locuitorilor târgului.
  • Euforii vor veghea ca poliția și încasatorii de taxe să nu facă abuzuri.
  • Să țină în bună orînduială drumurile și podurile din târg, pentru ca cei care trec prin târg, menzilurile (poșta domnească) să nu sufere întârziere.
  • Să vegheze ca prăvăliile să aibă unelte și vase cu apă pentru a stinge focul, în târguri și oboare să fie loc „larg” (suficient) pentru cumpărători și comercianți din târg și cei din afara târgului.
  • După alegeri, membrii euforiei se întrunesc împreună cu ispravnicul ținutului Hârlău, care era la acea dată spătarul Grigore Coste, cu “prezidentul” tribunalului judecătoresc al ținutului Hârlău și deputatul ținutului, care la acea dată era spătarul Grigori Crupenschi stăpânul de la Feredeni (înlocuit la începutul anului 1834 de vistiernicul Iordachi Ruset), pentru a discuta despre mersul treburilor târgului, despre bugetul de încasări, ce urmează a se cheltui pentru gospodărirea târgului. Cu aceiași ocazie se va discuta starea finanțelor publice rămasă de la foștii “mădulari” (membrii) ai euforiei.
  • Se va aproba de “mădularii” euforiei, socoteala cu tahmin (bugetul pe anul următor), pe articole de venituri și cheltuieli. Acest buget se alcătuia în noiembrie (deci după alegeri) pentru anul următor. Interesant că legiuitorul aproba ca în afara bugetului scris, euforia avea dreptul să aprobe cheltuieli în limita a 300 de lei. Casierul euforiei avea obligația de a păzi „somele” (sumele) din buget atingătoare (prevăzute) de euforie.
  • Lunar, prezidentul euforiei târgului Hârlău, cu ispravnicul ținutului făceau revizia “somelor din lada târgului” (sumelor de la bugetul târgului), și vor înscrie ce au constatat și semnează.
  • Interesant că ispravnicul de Hârlău, avea obligația legală de a cerceta activitatea euforiei târgului Hârlău, iar dacă consideră necesar, face raport cu explicații către ministerul „din lăuntru” de la Iași.

Veniturile târgului.

Zeciuiala din ce are, produce și vinde tot târgovețul cu prăvălie la stradă, dar și cei din mahalale, era principala dare.

Darea pe producerea și comercializarea vinului, care era de doi lei la vasul de 30 de vadre, și 4 lei la cei care trec peste. Un leu balerca de treizeci de vadre în jos.

Darea pe țuică, 2 lei vadra de rachiu sau spirt.

Un leu vadra de păcură sau dohot.

O jumătate de galbeni pentru droștele (trăsurile care umblă prin târg) și 5 lei de căruța care este  închiriată la piețe.

Venitul cântarului (mortepsia) avea tariful din vechime (este interesant cum se calcula și-l voi publica într-un articol viitor);

Dare de vin și țuică o vor plăti toți fără “osebire”, inclusiv de boieri sau biserică.

Negustorii din afara târgului au voie să vândă în obor, în zilele de târg, băutura doar cu butoiul. Negustorii din târg pot vinde și la cană.

Poate într-un alt articol, voi detalia prețurile practicate în târguri și taxele ce se percepeau de visteria Moldovei și de către târg. Era un sistem complicat de taxare. Un singur exemplu: Toți locuitorii târgului plăteau o taxă “bezmen” un fel de chirie către Euforia spitalelor Sf. Spiridon din Iași, care era proprietara de drept a vatrei târgului Hârlău. Acest bezmen, era de un leu pe an de casă, și 1 leu de fiecare ușă de prăvălie care dădea în stradă, sau pentru casapi, un leu de scaun de căsăpie.

Această legiuire a lui Alexandru Ghica, vel logofăt (mare logofăt) din 24 martie 1833 se va schimba la 31 martie 1864, printr-o lege a Corpurilor legiuitoare a Principatelor Unite, unde instituția euforilor este schimbată cu primarul, viceprimarul și consiliile comunale (consiliul comunal urban la Hârlău).

O parte din taxe erau către visterie, o parte către târg, se mai plăteau taxe pentru pripasul vitelor, colectat de pripășari. La acea dată, ocolul vitelor de pripas era unde se află acum primăria din Hârlău. Mai era o taxă pentru întreținerea celor două biserici domnești.

Este interesant de observat, că modul de taxare, nu s-a schimbat în târg prea mult față de cel de acum aproape 200 de ani.

Referință: Articolul lui N.A. Bogdan: Cea dintâi legiuire comunală, publicat în revista Ioan Neculce, buletinul muzeului municipal Iași, anul I, fascicula II, iulie 1922, p.240-250

Miron Dumitru -Ținutul Hârlău târguri, sate mănăstiri, Ed.PM 2015 Iași, p.73

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Comemorare: profesorul Vasile Lișman, 20 ani de la deces.

Orașul Hârlău, în calendarul aniversărilor și comemorărilor din 2016, este trecut și fostul primar al târgului Hârlău (comună urbană la acea dată, în județul Botoșani) profesorul Lişman Vasile (1897-1996).

primarul Lișman

S-a născut pe 17 decembrie 1897 la Hârlău. A fost învățător, profesor și primar al orașului Hârlău (1930-1933). A fost fondator şi preşedinte al Societăţii Culturale „Petru Rareş” Hârlău, din 1925 până în anul 1940.

Pentru îndelungata și rodnica  activitate în slujba cetățenilor târgului, precum și a meritelor în  activitatea culturală a urbei, în anul 1992, i se conferă titlul de “Cetăţean de Onoare” al oraşului Hârlău.

In memoria locuitorilor orașului Hârlău a rămas mai ales prin lucrarea “Monografia oraşului Hârlău”, editura Centrului de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, Iaşi, 1972.

In  ziua de 23 martie 1996, la venerabila vârstă de 99 de ani, trece la Domnul, fiind înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” la Hârlău.

Ce spunea scriitorul Aurel Leon despre Vasile Lișman:

„Recunosc sincer că am mers cu plăcere şi intimă delectare pe urmele paşilor monografistului Vasile Lişman, om care nu se grăbeşte şi care ştie câte ceva despre fiecare om, fiecare căsuţă, fiecare copac din aria hârlăuană.

Dar acest „ceva” nu e numai din experienţă proprie sau cules pe cale orală, ci e adesea fundamentat pe o bine organizată documentare în biblioteci şi arhive, deci pe o muncă de adevărat cercetător. Vasile Lişman a ambiţionat să acopere cu lucrarea sa un gol de mult resimţit şi poate că în dorinţa de a fi cât mai  exhaustiv, a făcut chiar mai mult decât era necesar.

De aceea, a fost nevoie de o oarecare despănuşare a manuscrisului său, lucrare pe care – mărturisesc – am făcut-o cu grija de a nu pierde pe cât posibil unitatea de prezentare a lucrării şi – mai ales – acel aer general al povestirii specific moldovenilor. Echilibrând capitolele (este vorba de Monografia Hîrlăului – n.n.), am găsit că, evocând măreţia trecutului, autorul pledează indirect  pentru un Hârlău al viitorului.

… Verbul mânuit dezinvolt de Vasile Lişman ne convinge o dată mai mult de pitorescul acestor locuri, uneori rămase în frumuseţe sălbatică de bunget (crâng, desiş… – n.n), alteori plutind în aer de legendă; de valoarea istorică a vestigiilor ce mai dăinuie, ca şi de ecoul pe care ele îl nasc în sufletele noastre.

Monografie Lișman

Însoţindu-l în făgetul de la Humosu, parcă am zărit silueta lui Mihail Sadoveanu, oaspete de vânătoare al avocatului Agape şi coleg de la Fălticeni al lui Constantin Constantinescu, doi buni prieteni ai săi din Hîrlău. I-am auzit glasul povestind încrâncenat întâmplarea cu Ştrul Cuten cel hapsân din Hârlău şi cu bietul Costache Dinu din Cotnari („Istoria unei pălării”), întâmplare nu imaginată, ci adevărată, aflată de la avocatul Agape şi l-am văzut stând la taifas cu Constantin Constantinescu la umbra smălţuitei ctitorii în tipsii de ceramică a lui Ştefan cel Mare şi fixând locul unde se vor fi petrecut acele întâmplări ce urmau a fi reînsufleţite în „Viaţa lui Ştefan cel Mare”. (…) Monografia lui Vasile Lişman constituie, cred, un îndemn pentru noi toţi, începând cu localnicii, să cutezăm a visa un asemenea Hârlău atrăgător şi ospitalier, adevărată oază a delectării spirituale şi materiale pentru turiştii români şi străini. …”

Am reprodus din lucrarea domnului muzeograf Paul Iancu: “Fii Bahloviei” vol.I, Editura Ștef, 2011 Iași p. 112-113.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Idei din mers! Un complex muzeal zonal.

In publicația Historia (format electronic), am găsit un articol interesant, argumentat și mai ales rezultatul unei bune documentări, privitor la situl arheologic dealul Cătălina.

Interesantă mi s-a părut propunerea arheologului din Iași, Vasile Cotiugă, lector universitar la Facultatea de istorie din cadrul Universității A.I.Cuza Iași, care propunere constituirea unui staff de coordonare, coordonat de un ONG, care să administreze lucrărilor de conservare și de punere în valoare a potențialului cultural și turistic al zonei (citez din articol):

Consideră că staff-ul monumentului trebuie învestit pe o perioadă mai lungă de timp, iar conducerea trebuie să propună un plan managerial pe o perioadă de minimum cinci ani: „Astfel, nu stai la cheremul bugetului local. Trebuie refăcut neapărat muzeul, dar în acelaşi timp trebuie demarate o serie de programe culturale. Se pot iniţia festivaluri locale, restituiri ale luptelor dacilor… dar, atenție, nu a luptelor cu romanii. Să nu cădem în ridicol, trebuie să menținem realitatea istorică. Şi nu doar Cotnariul trebuie luat în seamă, cel mai bine s-ar potrivi iniţierea unei axe Cucuteni-Cotnari-Hârlău, pentru punerea în valoare a întregii regiuni. Există un potenţial turistic foarte mare nepus bine în valoare. La Cotnari merită evidenţiate şi Biserica Ştefan cel Mare, ctitorită de Despot Vodă, şi, de ce nu, Combinatul Cotnari. În Hârlău, Curtea Domnească şi Biserica Sfântul Gheorghe necesită lucrări imediate de reamenajare. Interesant este şi Muzeul Vinului. Poate fi plasat pe această axă culturală, care porneşte din neolitic (Cucuteni), ajunge în perioada dacilor (Cotnari) şi se prelungeşte spre Ev Mediu (Hârlău). Îmbraci totul într-un program cultural, iar succesul va fi garantat. Dar, încă o dată, trebuie evitată iniţierea unui asemenea proiect de către autorităţile locale, deoarece când se schimbă conducerea, imediat noii veniţi subminează ce au făcut cei anteriori”.

 

Lasă un comentariu

Filed under istorie, Uncategorized

Biserica “Adormirea maicii Domnului” din Feredeni, 225 de ani de la zidire.

Poate că nu or fi chiar 225 de ani, unele surse documentare spun că biserica a fost zidită de Iordache Krupenschi în 1791, altele că a fost începută la 1791 și terminată în 1802. Indiferent de dată, este bine să ne reamintim de vechea și frumoasa biserică din vecinătatea Hârlăului. Intâi cîte ceva despre satul Feredeni care în documentele domnești i se mai spune și Feredeani, Feredieni. Feredeani.

Constantin Burac, în a sa carte “Așezările țării Moldovei din epoca lui Ștefan cel Mare”, Editura Ministerului Administrației și Internelor 2004, București, la capitolul Ținutul Hârlăului, p.130 – sate menționate doar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, la p.132, scrie:

“Feredieni, 12.05.1480, copie de pe un document din prima jumătate a secolului al XVIII-lea (Documente Romanie Historica, A. Moldova, vol.II, doc. 225, p.343):  sat cu moară pe Sinta, județul Botoșani, moară din satul Feredeani, cumpărată de Ștefan cel Mare, voievod de la Gheorghe mitropolitul Sucevei și dăruit apoi mănăstirii Putna”

Satul așezat pe vechiul drum domnesc de la Botoșani către Hârlău și mai departe către Târgu Frumos, a fost când pe o moșie mănăstirească, când boierească, ca la 1889 să ajungă a statului.

La 22 aprilie 1518, Ștefăniță voievod, nepotul lui Ștefan cel Mare, întărește lui pan Toader, pârcălab de Cetatea Nouă (Roman), un sat pe Sitna, Feredenii, pe care-l cumpărase cu 400 de zloți tătărăști de la Marica, fiica Vatușcăi, nepoata lui Petru Spătar, din privilegiul bunicului ei de la Iliaș voievod  și de la Ștefan voievod.

La 17 martie 1562, satul își schimbă stăpânul, Ioan Despot voievod întărește mănăstirii Humor – satul Feredeni, cu iaz și mori pe Sitna. Nu după mult timp, satul este vândut de călugării de la mănăstirea Humor lui Andreica stolnic, pentru 100 de ughi galbeni (ughi, monedă ungurească din aur).

Alexandru Lăpușneanu voievod, răscumpără satul și moșia Feredeni și la 20 iulie 1571, îl restituie mănăstirii Humor. Satul a fost domnesc, deci în vechime a ținut de ocolul curții domnești de la Hârlău, cel puțin așa este arătat într-un hrisov de întărire dat de Petru Șchiopu voievod la 28 iulie 1590 în folosul lui Andrei hatman, căruia i se întărește și heleșteul Leahul. Dania este întărită la rândul său și de Radu Vodă Mihnea la 17 februarie 1617, către Vasile Ureche și cneaghinei sale Magda, ca miluire și vislujenie (de merit n.n.), ca fiind moștenire de la părintele lor Andrei Hatman.

Satul are în secolele următoare mai mulți stăpâni. Este redat la 1664 mănăstirii Humor. La 1698 Feredenii apare ca fiind proprietatea boieroaicei Alexandra Buhușoae și fiicei sale Catrina hătmăneasa, cu mai multe alte sate. (Revista Ioan Neculce – buletinul Muzeului de istorie a Moldovei (seria nouă),  a Complexului Muzeal Național Moldova, I/1995, articolul lui Daniel Botezatu – ocolul târgului Hârlău, geneză și evoluție).

In secolul următor intră în stăpânirea familiei Krupenschi, după cum arătam mai sus.

La 1820, după cum este înscris în Catagrafiile visteriei Moldovei, era pe moșia lui Grigore Crupenschi (așa apare în actele visteriei), avea 74 de birnici (plătitori de bir), 20 de scutelnici (scutiți de bir). După nume, strămoșii actualilor săteni se numeau: Țibuleac, Răuț, Turcuman, Sănduc, Cucuș, Bălaci, Ciobotar, Mihailă, Nedelcu, Olaru, Crăciun, Croitoru, Țuțuian și alții. Ca meserii, majoriatea erau vieri (lucrători la via boierului), alte meserii: cioban, olar, ciobotar, grădinar la curte, cojocar, văcar, jitar, plugar, pușcaș, butunar, unul Gavril a Cojocăriței era vătăman la curte, unul Pintilii era cioban boieresc.

La 1832, în Obșteasca Adunare a Moldovei, care discuta regulamentele organice, era și stăpânul de la Feredeni, spătarul Grigori Crupenschi deputat din partea ținutului Hârlău.

In Marele Dicționar Geografic vol.II din 1899, coordonat de Lahovary, se arată că Feredeeni (Feredeni), are carieră de piatră de construcție, are la vest un deal Cerbătoarea, o parte din dealul Țăncușa, de unde izvorăște pârâul Cerbătoarea, care se varsă în lacul Leahul. Pe acest pârâu la 1899 erau 4 mori de apă. Pe teritoriul comunei era la acea dată mănăstirea  Unsa. In comună erau ateliere de olărie și rotărie. Comunicația se face pe drumul comunal Feredeni, Slobozia-Deleni, șoseaua caselor Ghica, Deleni, Maxut și Hârlău. Comuna avea o suprafață de 2590 de hectare din care arabil 1010 hectare, 240 de familii, o populație de 941 de persoane. In comună erau 2 biserici în Feredeni și Poiana deservite de un preot și 2 cântăreți, o școală mixtă unde preda un singur învățător și avea doar 10 elevi.

Moșia satului Feredeni era a statului, rămasă de la Grigore Krupenschi ultimul dintr-o familie ce a fost stăpână de peste 300 de ani. Moșia statului din Feredeni avea 2259 hectare teren din care 1287 hectare de pădure.

Despre biserica din sat, în Marele Dicționar Geografic vol.II se arată că Lupu Krupenschi a fost primul din familie care a stăpânit moșia și satul Feredeni. Biserica a fost zidită de Iordache Krupenschi, după cum arată o pisanie de deasupra ușii de la pridvorul bisericii, care nu este datată. In biserică este o piatră funerară pe care scrie:

„Sub această piatră sunt oasele robului lui Dumnezeu, Lupu Krupenschi stolnic și a soției sale Safta Cuzoaia, care au răposat la veleatul 1775, aprilie 28, cum și viața sa a fost 73 de ani. a căror oase s-au adus de la alte biserici de mine Iordache Krupenschi, fiul lor”.

Inaintea actualei biserici, a fost o altă biserică, la nord de aceasta, după cum probează semne de morminte.

O cruce aflată în biserica actuală este următoarea inscripție:

„Logofătul Grigorie Krupenschi, această sfântă cruce, lemnul este foarte vechiu, de la biserica din satul Feredeni din vremea bunului meu vornic Lupu Krupenschi, care acum s-a ferecat cu argint de către mine în anul 1865 martie 25, spre vecinica pomenire a sa și a tot neamului sau”.

Acea cruce era lucrată în diamante, asemenea, în genere, toate podoabele bisericești, sunt lucrate în aur și argint și aceasta dovedește bogăția vechii biserici. Mai sunt în biserică trei șiraguri de monezi vechi de aur, de argint și de aramă: franceze, belgiene, germane, grecești, etc. cele mai vechi sunt din 1091, 1549, 1596, 1627, 1753, 1761. O medalie veche cu inscripția „Dacia Lito” , o icoană cu inscripția “Das is Gotes lamb vielx deer veed sunt targt Jonn”, și chipul unui miel.

Satul era reședința comunei Feredeni și este în plasa Coșula, județul Botoșani.

Nicolae Stoicescu în lucrarea “Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova”, Ed.Direcția patrimoniului cultural național, 1974 București, scrie despre biserica și curtea domnească din Feredeni:

FEREDEIENI (Feredeni), com. Deleni, jud. Iași (ruinele curții fam. Crupenschi, cu zidul împrejmuitor cu blazon din 1791; biserica. Adormirea Maicii Domnului, construită la 1791 de Iordache Crupenschi slugeru ca biserică a curții familiei sale; catapeteasma din 1800;

Bis_Feredeni

Biserica a fost reparată în  exterior la 1916 și un han din sec. XIX, dispărut.

Dict. Ram., III, P. 349 (inscripții); Iorga N., Câteva însemnări (BCMI,XXX, 1937, p 44-45); Idem, Cronica (BCMI, XXXII, 1939, p. 47) (aceleași însemnări); Costachescu M., Doc. Ștefăniță, p. 60, despre satul Feredeni. – Botoșani); Anuar 1930, p. 116 bis. din 1790); Documente, DIR XVI, vol. I, p. 125-126 (la 1518, satul Feredeni pe Sitna al lui Toader pârcălab de Roman); p. 401 (1a 1540, dăruit mănăstirii Humor); vezi și vol. II, p. 40 (doc. 1554-1555) și p. 159 (doc. 1562, din care rezulta că fusese luat de la mănăstire de Alexandru Lăpușneanu); XVII, vol. IV, p. 99 (la 1617, satul Feredeni. – Hârlău, fost domnesc, al lui Vasile Ureche); Stoicescu Nicolae, Contracte vechi de meșteri de biserici (BMI, XXXIX, 1970, nr. 1, p. 71) (publică două contracte, din 1849 și 1850, pentru tâmplari mobilierul biserica din Feredeieni); Idem, Câteva documente despre acoperirile vechilor biserici (BMI, 1971, nr. 2, p. 66) (contract 1850 pentru acoperișul zidului înconjurător al bisericii din Feredeieni); Idem. Cum se zugrăveau bisericile în sec. XVIII – prima jumatate a sec. XIX. (M.O., 1967, nr. 5-6, P. 424-425) publică contractul din 1800 pentru catapeteasmă; Bălan T., Doc. bucovinene (indice).

Despre moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe pe care le deține biserica, și alte lucruri interesante, recomand pagina web a parohiei Feredeni. http://feredeni.iasi.mmb.ro/11750-un-sat-medieval-din-fostul-judet-botosani-feredeni

Pe acest blog, mai găsiți un articol despre Feredeni aici:

https://harlau625.wordpress.com/2013/07/07/feredeni-satul-si-biserica/

 

Un comentariu

Filed under Uncategorized

Curtea Domnească din Hârlău, la 530 de ani de la zidirea de Ștefan cel Mare.

Despre curtea domnească de la Hârlău, câteva scriituri ale unor autori de-a lungul secolelor:

Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche.

„Războiul când s-au bătut Ştefan vodă cu Hroiot pre Sirét la Schiiei, 6994 <1486> martie 6. Într-acesta an venit-au Hroiot cu oaste de la ungur asupra lui Ştefan vodă, căruia i-au ieşitu Ştefan vodă înainte cu oaste pre Sirétiu la Şchéi şi dându războiu vitejaşte despre amândoao părţile, într-o luni, martie 6 zile, pierdu Hroiot războiul şi oastea, mai apoi şi capul, însă cu mare primejdie lui Ştefan vodă, că s-au pornit cu calul jos, puţin de n-au încăput în mâinile vrăjmaşului său. Mai apoi Hroiot fiindu prins viu de Ştefan vodă, i-au tăiatu capul.Vă leato 6995 <1487>, într-acestu an au discălicatu Ştefan vodă târgul Hârlăul, de au ziditu şi bisérica cea domnească de piiatră şi curţile acele domneşti cu ziduri cu tot, carile stau şi astăzi (….)”.

Notă. Aici in Letopisețul Tării Moldovei apare  ca data de zidire a curții domnești din Hârlău 1487. Se pare că Grigore Ureche a greșit cu un an! In pisania domneasca pe care am prezentat-o pe acest blog, rezultă clar ca zidirea Curții domnești din Hârlău s-a savarșit în 1486. Data confirmata si în alte surse scrise, unele ramase de la cancelaria domnitorului  Ștefan cel Mare. Hroiot se identifică cu regele Ungariei, Matei Corvin, fiul voievodului Transilvaniei cu obârșii românești și cumane, Iancu de la Hunedoara.

Ștefan cel Mare, pune o pisanie pe care scria: „Binecredinciosul și de Hristos iubitorul Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a făcut aceste case, care au început să se zidească în anul 6994 luna (…) și s-a sfârșit în același an, septembrie 15” .

Stefan 510 008

Pisania (copie) a curții domnești de pa fațada vestică a bisericii domnești Sf.Gheorghe din Hârlău. Pisania originală se află la Muzeul de arta a României din București.

Th. Burada, publica la 1891 în Revista pentru istorie, archeologie și filologie vol.VI, ed.Tipografia curții regale 1891, București p.142, câteva opinii despre curtea domnească din Hârlău.

“… La o depărtare ca de 20 de stânjeni de biserică înspre apa Bahluiului se află ruinele curții domnești a lui Ștefan cel Mare (…). Ele au început a se zidi în anul 6994 (1486), martie 20, și s-au săvârșit în 15 septembrie aceluiași an. Această dată se vede din inscripția slavonă, care se află pe o lespede de peatră, și pe care marele Ștefan o pusese la curțile de acolo. Piatra a fost descoperită în anul 1871, cu ocaziunea săpării unei temelii unei prăvălii a domnului Ștrul sin (fiul lui n.n.) Haim Cutan. Astăzi aceste curți domnești sunt niște ruine, ele se aflau încă în piciore în timpul domniei lui Grigore Ghica Vodă din an 7235 (1727). Alecsandru Amiraș ne spune că cu ocasiunea  logodnei lui Scarlat Bezede, fiul mai mare a lui Grigore Ghica Vodă, s-a pornit logodna domnească de la Deleni, și de acolo de la Deleni a mer domnul și a văzut și târgul Hârlăului, și a intrat în ziditura caselor domnești (…)”.

Frumoase rânduri scrise acum 88 de ani, Nicolae Iorga. In volumul I a lucrării “Istoria românilor prin călătorii”  editura Casei Școalelor 1928, București (ediția a II-a).

“(…) cei dintâi domni ai Țării Moldovei și-au avut aici reședința de la răsărit, din șes, lângă leneșa și mica apă a Bahluiului care se strecoară, curată încă, subt înălțimile din dreapta, unde strălucește sus schitul Zagavia, reședința învățatului vlădică Amfilohie de Hotin, fost student la Roma, care tălmăcea din italienește cea dintâi Aritmetică și cea dintâi geografie, tipărită la 1795. Aici la Hârlău Ștefan fiul Mușatei a fost înconjurat  de oastea lui Sigismund, regele Ungariei pe care a învins-o. De aici au pornit atâtea scrisori, atâtea hotărâri, atâtea drumuri ale lui Ștefan cel Mare și ale urmașilor săi până la jumătatea veacului al XVI-lea. Apoi “cetatea Bahluiului” a decăzut. Numai după vreo cinzeci de ani, ea se ridică din sfărămăturile ei. Radu Mihnea, “nepotul” lui Petru vodă Șchiopul și urmașul lui Petru Șchiopul, nepot al lui Ștefan cel Mare, fu aruncat de vântul schimbărilor în scaunul Moldovei, din care stăpâni împărătește. Suceava, Iașii nu-i ajunseră ca reședințe, și el drese, pentru vară, curțile din Hârlău. Și astăzi , în puținele sfărămâturi ce au mai rămas în picioare, pe movila străpunsă de colți de piatră, de lespezi care au fost praguri de porți, se vede cărămida lui Radu (Mihnea n.n.), lângă vechea șesătură de bolovani a domnilor străvechi (…)”.

Un cercetător științific contemporan, care a efectuat săpături arheologice sistematice și a publicat lucrări despre curtea domnească din Hârlău, arhitect Stelea Cheptea. In lucrarea “Un oraș medieval Hârlău”, editura Centrul de istorie și civilizație europeană, 2000 Iași, p.115, capitolul Curtea Domnească (fragment):

Din prima jumătate a secolului a XV-lea avem, însă documente interne care sugerează, într-o măsură mai sigură existența unei curți domnești. Ne referim în primul rând la documentul din 18 august 1438 în care se atestă o administrație domnească reprezentată de panii (boieri și nu târgoveți) de aici. In același act, Ilie voievod scutește noul sat, ce se întremeiază lângă pricurile (suprafață de teren din vecinătatea unor sate, târguri n.n.) Hârlăului, de a căra podvadă de vin de la Hârlău, obligație pentru locuitorii satelor domnești din această zonă, precum și de a da străjeri. Or, aceste îndatoriri, și mai ales cea față de domnie,  pot fi puse în legătură cu serviciul față de domnie, la o Curte (domnească n.n.) (…). Aceste argumente documentare care pot susține existența unei curți domnești  la Hârlău, înaintea celei înălțate de Ștefan cel Mare, ne sunt furnizate de scrisorile adresate brașovenilor chiar de acest domn, în anii 1477 și 1480, ambele fiind redactate în “Bahlowia”. Avem, deci,  toate motivele să credem că domnul putea fi găzduit în acel oraș în Curțile ridicate de unui din înaintașii săi (…). Op.cit.p 131.

Despre curtea domnească am mai scris  articole pe acest blog, aici:

https://harlau625.wordpress.com/2011/06/07/orasul-harlau-va-aniversa-525-de-ani-de-la-zidirea-cetatii-domnesti/

La 525 de ani de la refacerea curții domnești am scris un articol pe acest blog:

https://harlau625.wordpress.com/2011/09/07/curtea-domneasca-harlau-525-de-ani-de-la-zidire-ii/

Despre cutremurul din 1517 care a provocat mari daune curții domnești am scris aici.

https://harlau625.wordpress.com/2012/04/18/enigme-din-istoria-curtii-domnesti-din-harlau/

 

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Mulțumiri primăriei Hârlău.

Mulțumiri_primărie

In ziua de 2 februarie, la discutarea și aprobarea bugetului pe anul 2016 a primăriei Hârlău, s-a aprobat și alocarea de fonduri pentru construirea unui monument comemorativ în amintirea celor 689 de militari din Divizia 13 Infanterie „Ploiești”, care au murit în iarna anului 1916- primăvara anului 1917 de febră tifoidă și febră recurentă. Aceștia au fost înmormântați în gropi comune în Dealul Spitalului (în dealul din spatele Spitalului Orășenesc Hârlău). La acea dată era Spitalul nr.144 de zonă interioară (Pulheria Ghica). Divizia mai avea 10 spitale de campanie și un tren sanitar în gara Hârlău.

Cum pasul cel greu a fost făcut, sper ca monumentul să fie dezvelit, iar militarii care-și dorm somnul de veci în cimitirul militar, să fie pomeniți de Ziua Eroilor – 9 iunie 2016.

 

Un comentariu

Filed under Uncategorized