Acum 100 de ani! Un discurs regal în plin război, care a zguduit țara.

România din martie 1917, era o țară în pragul catastrofei. Căderea guvernului țarist, ideile bolșevismului care au penetrat puternic armata rusă. Epidemia de tifos exantematic care secera zilnic sute de militari și civili, foametea care s-a instalat deoarece armata de un milion de soldați a Rusiei consumau pe datorie rezervele de hrană ale României. Pe plan extern, marile puteri aflate în conflict, mai pe căi ascunse, mai la lumina zilei, hotărau sacrificarea Poloniei și României pentru o pace separată cu Austro-Ungaria. Regele se confrunta la Iași cu imixtiunea nedisimulată a Rusiei în treburile interne, iar pe străzile Iașului și marile orașe din Moldova, adunările sovietelor de soldați ruși, care nu mai erau controlați de superiori, făceau adunări și instigau la revoluție pe români. In această situație grea pentru țară și Casa Regală, regele a găsit prezența în mijlocul trupelor de pe front, liniște și loialitate.

regele-ferdinand

In tranșeele soldaților aflați pe frontul din sudul Moldovei, regele Ferdinand a  făcut public mesajul care va zgudui clasa politică (mai ales a marilor latifundiari din partidul Conservator) și a ridicat moralul trupei, în majoritate proveniți de la țară, că au pentru ce lupta. Promisiunea regală era cea mai bună garanție că se va înfăptui! Veți primi pământ și drepturi civile (votul universal). Din calculul guvernului Brătianu, erau necesare 2 milioane de hectare. Majoritate venind din domeniile regale, din confiscarea unor părți din moșiile latifundiarilor români și cumpărarea de către stat a 500.000 de hectare.

Mai jos redau mesajul regelui, care este un exemplu de document crucial, ce a influințat istoria:  simplu și concis, un angajament direct. Reforma agrară va începe cu domeniile regale.

discursul regelui

Ostaşi, cu inima plină de nădejde vă salut azi pe voi, ostaşi din armata II-a care de mai multe luni aţi opus o rezistenţă nebiruită tuturor încerărilor vrăjmaşilor de a rupe liniile noastre. Voi staţi aici la un post de onoare păzitori neobosiţi ai hotarului Ţării, expuşi la atacurile unui vrăjmaş care în trufia lui crede că toţi trebuie să se închine lui, că toate drumurile, toate uşile sunt deschise lăcomiei sale de stăpânire, prin vitejia voastră bărbătească l-aţi învăţat să priceapă „pe aci nu se trece”.

Am venit azi între voi să vă aduc prinosul meu de recunoştinţă pentru modul cum v-aţi luptat până acuma şi să împart acelor care s-au distins îndeosebi, răsplăţile lor, dar mulţumirea mea vă îmbrăţişează pe voi toţi care v-aţi condus ca nişte ostaşi vrednici de dragostea ce Ţara vă poartă , şi de la care Ţara şi Regele vostru mai aşteaptă multe fapte eroice.

Dincolo de ţinuturile bogate dar pustiite acuma stau fraţii noştri şi suferă sub jugul nemilos al unui vrăjmaş care fără cruţare a cotropit o mare parte a iubitei noastre Ţări şi care suge până la cea din urmă picătură de viaţă a unei populaţii chinuite şi batjocorite în cele mai sfinte sentimente ale ei. Acolo zic sub ţarinele sfinţite de sângele lor mii de viteji care şi-au dat viaţa pentru mărirea patriei, ei toţi vă cheamă, ei toţi aşteaptă de la voi să goniţi din pământul românesc armatele vrăjmaşe, să înfigeţi drapelele voastre victorioase iarăşi în pământul strămoşesc.

Vă mai aşteaptă lupte grele, căci drumul este lung, dar cu ajutorul lui Dumnezeu îl veţi străbate ca biruitori.

Vouă fiilor de ţărani care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun Eu, Regele vostru că pe lângă răsplata cea mare a izbândei care vă asigură fiecăruia recunoşinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Eu, Regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da şi o largă participare la treburile statului. Arătaţi – scumpii mei ostaşi –  demni de încredere ce Ţara şi Regele vostru pun în voi şi împliniţi-vă ca până acuma datoria voastră cu sfinţenie.

Să trăiască scumpa noastră Ţară şi viteaza ei armată, nădejdea şi fala ei!

Cum s-a ținut de cuvânt regele și guvernul după război, am scris pe acest blog aici:

https://harlau625.wordpress.com/2016/09/15/cum-au-fost-sparte-marile-mosii-din-zona-harlaului-in-1919/

Referință: Constantin Kirițescu Istoria Războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol.II, Editura Științifică și Enciclipedică, 1989 București, p. 19-20 (Soldatul revanșei).

Scrie un comentariu

Din categoria istorie

Restructurarea și refacerea Diviziei 13 Infanterie Ploiești în perioada ianuarie-iunie 1917 la Hârlău.

Divizia 13 Infanterie, făcea parte din Corpul 3 Armată (D.5 I, D.13 I, D.14 I)

Comandamentul Diviziei 13 Infanterie: comandant general Ioan I. Popescu, dispus din februarie 1917 la conacul Ghica din Deleni.

La 29 ianuarie 1917 prin aplicarea ordinului Marelui Cartier General, nr.1014/1916, Divizia 13 Infanterie Ploiești, în refacere în Hârlău, Deleni și Maxut, este restructurată.

Regimentul 48 Infanterie, din 15 ianuarie, este contopit cu Regimentul 49 Infanterie, unitatea rezultată având titulatura de Regimentul 48/49 Infanterie. Din februarie 1917 comandant de regiment a fost Ioan Gavrilescu, iar din martie 1917 locotenent colonel Alexandru Rotaru. Acesta era dispus în satul Maxut, comuna Deleni.

Regimentul 72 Infanterie, la 29 ianuarie 1917 prin aplicarea ordinului Marelui Cartier General, nr.1014/1916 Regimentul 72 Infanterie se contopește cu Regimentul  47 Infanterie, noua unitate având titulatura de Regimentul 47/72 Infanterie. Pentru refacere a avut dispunerea în  satul Deleni.

In Hârlău, Bădeni și Buhalnița se găseau R.5 Călărași, unitățile de divizie, trenul divizionar (unitatea de depozite, transport și asigurarea cu materiale) în zona Munteni (lângă gară), compania de transmisiuni în vecinătatea Poștei (Actualul Muzeu al Viei și Vinului).

Divizia 13 Infanterie, prin subordonarea regimentelor 50 și 64 Infanterie, dispuse la Frumușica și Copălău, are următoarea organizare:

Brigada 26 Infanterie cu Regimentul 47/72 Infanterie (3 batalioane de infanterie); Regimentul 48/49 Infanterie (3 batalioane de infanterie).

Brigada 25 Infanterie cu Regimentul 50 Infanterie Focșani (3 batalioane infanterie) și Regimentul 64 Infantarie Tecuci.(3 batalioane de infanterie)

Brigada 13 Artilerie Ploiești

Regimentul 23 Artilerie Buzău (9 baterii de 75 mm)

Regimentul 28/3 Artilerie Obuziere Ploiești (2 baterii obuziere de 105 mm și 120 mm) 8 piese, 2 baterii de 58 mm, 2 escadroane de cavalerie din Regimentul 5 Călărași Ploiești, Batalionul 13 Pioneri Ploiești.

TOTAL UNITĂȚI COMBATANTE totalizau 12 batalioane de infanterie, 21 de baterii de artilerie. ( lt.colonel Alexandru Ioanițiu Războiul României 1916-1918, București 1928.)

Cu toate că efectivele sunt mai mici decât la începutul războiului, de exemplu compania de infanterie avea numai 180-190 de militari față 260 la începutul războiului, de prin dotarea cu puști mitralieră 8 la o companie, și mitraliere (24 la un regiment, față de 6 la începutul războiului), puterea de foc a regimentelor a crescut.

Spre front

De asemenea și artileria a primit din Franța prin Rusia, tunuri și obuziere de mare calibru ( tunuri de câmp lungi și scurte calibru 120 mm, obuziere și mortiere de tranșee) cu o mai mare putere de foc și cu o cadență de tragere mai mare.

Militarii au primit căști de oțel cu care era dotată și armata franceză, grenade de mână, măști contra gazelor de luptă.

tun 120 mm

După cum arată Constantin Kirițescu în “Istoria Războiului pentru Întregirea României (1916-1919)” Editura Științifică și Enciclopedică, 1989 București, p.17,  Corpul III Armată, care avea în compunere și Divizia 13 Infanterie, a fost prima reorganizată, la începutul lunii iunie era gata de luptă.

Trupa era supusă unui program intensiv de instrucție. Instructori francezi atașați diviziei au instruit întâi instructorii în școli divizionare, care au funcționat la Hârlău peste linia de cale ferată în dreptul gării Hârlău. Gradații care terminau școala divizionară mergeau la regimente și instruiau militarii instructori de la companii în școlile regimentare. Aceștea la rândul lor instruiau trupa de la companii și batalioane. Se punea accent pe instruirea cu noile modele de armament intrate în dotare ca de exmplu puștile mitralieră. Instrucția se făcea în teren deluros acoperit, cu păduri, pe dealul Lupăriei din Zagavia, iar pentru câmpie pe dealul Gurguieta și  în câmp dincolo de dealul Cireșului.

Vizita rege la Harlau

Au fost aplicații ce au inclus marșuri, apărare și ofensivă de zi și noapte, culminând cu marea aplicație tactică cu folosirea munției reale din 15 mai 1917 pe dealul Gurguieta, unde au participat cele 4 regimente ale diviziei, regimentul de artilerie, și aviația care a experimentat și aplicat conducerea focului artileriei. Învățămintele din această aplicație au fost folosite în marile lupte din august 1917 de la Mărășești, unde timp de 21 de zile, Divizia 13 Infanterie a ținut piept la 5 divizii inamice.

La aplicația de verificare a capacității de luptă a diviziei au participat Regele Ferdinand, generalul Henri M. Berthelot, generali din Marele Cartier General, comandamentul Armatei 1, ofițerii din comandamentul Corpului 3 Armată.

Rezultatul aplicației a fost încurajator pentru conducerea militară română și aliați.

Comentariile sunt închise pentru Restructurarea și refacerea Diviziei 13 Infanterie Ploiești în perioada ianuarie-iunie 1917 la Hârlău.

Din categoria istorie

Un sfânt rus trăitor în grotele Voronei. O poveste de acum de 300 de ani.

Comuna Vorona, aflată la 15 kilometri de municipiul Botoşani, este renumită pentru codrii ei seculari întinşi pe sute de hectare. Totodată, aici se află şi două mănăstiri faimoase în lumea ortodoxă pentru vechimea şi frumuseţea lor: Vorona şi Sihăstria Voronei. Anual, în jur de 1.500 de oameni vin aici pentru a-şi găsi liniştea. Totuşi, mănăstirile sunt doar loc de popas.

Ţinta finală a pelerinilor este, o grotă, pierdută în mijlocul sălbăticiei. De la mănăstiri până la grotă este un drum de patru kilometri, printre copaci, hăţişuri, pe pante abrupte.

Schit Vorona3

Peştera pe care o caută se află în vârful unui pisc greu accesibil, într-un bloc masiv de calcar. Locul este cunoscut în lumea iniţiaţilor ordodocşi drept „grota lui Onufrie“. Istoric vorbind, lucrurile sunt neclare în privinţa pustnicului.

N.Iorga în Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor vol.II, editura Ministerului Cultelor și a Instrucțiunii Publice, 1939 București, p. 179, scrie despre un călugăr rus, Agafton care a întemeiat schitul Vorona în pădurile Botoșanilor, “schit de Sloveni, din Malorusia și Bucovina, Moldoveni și Români strânși din toate părțile (…)”.

Schit Vorona1

O legendă transmisă din generaţie în generaţie de localnici şi de oamenii bisericii, spune că este vorba despre un călugăr rus singuratic, care s-ar fi aciuat la Vorona pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ceea ce-l face cu adevărat atractiv pentru ortodocşi este credinţa că pustnicul a înfăptuit minuni.

Sihastrul rus şi-a căpătat faima de sfânt după ce ar fi vindecat-o, după moarte, pe fata unui voievod al Moldovei. S-a întâmplat, spun monahii de la Vorona, după 1789, an în care se crede că Onufrie a murit în chilia sa, după 25 de ani de pustnicie.

Schit Vorona2

A fost înmormântat la rădăcina unui măr de la mănăstirea Sihăstria Voronei. Se spune că voievodul Moldovei, Mihail Sturza, care îşi avea moşiile la Botoşani, se afla la vânătoare în pădurile Voronei. Era însoţit de fiica sa, bolnavă de epilepsie.

„Voievodul a ajuns şi la mănăstirea Sihăstria Voronei, populată atunci de călugări greci şi ruşi. A rupt un fruct din mărul lângă care se afla mormântul Sfântului Onufrie şi i l-a dat fiicei sale. Fata, după nici o lună, s-a însănătoşit. Atunci, tânăra l-a visat pe Sfântul Onufrie. Mihail Sturza l-a dezgropat cu mâinile sale pe sfânt. L-a găsit neputrezit şi a dat ordin să fie canonizat“, spune maica Evghenia, de la Mănăstirea Vorona.

Moaştele Sfântului Onufrie au fost puse de voievod într-o raclă de argint şi depuse la schitul Sihăstria Voronei. Mărul făcător de minuni face rod şi astăzi în curtea mănăstirii. Traseul pelerinajului iniţiatic presupune trecerea pe la mărul din curtea mănăstirii, la moaşte şi, în final, la grotă.

Iniţial, despre peştera la Botoşani ştia puţină lume, dar astăzi tinde să devină un nou cult. Sfântul Onufrie este celebrat în calendarul creştin-ortodox, la data de 9 septembrie. „Merg pe jos cât trebuie, numai să ajung la grotă. Parcă îmi ia totul cu mâna. Pe mine m-a vindecat de un reumatism care mă termina“, spune Anastasia, o femeie venită din judeţul Bacău la grota lui Onufrie. La mediatizarea minunilor sfântului contribuie şi maicile de la Mănăstirea Voronei. „Vin mulţi oameni, din toată ţara şi nu în grupuri mari. Vin pe rând, singuri, sau câte doi-trei.

La sfânt ajung oamenii cu probleme, se roagă fiindcă nu-şi găsesc altundeva alinarea“, adaugă maica Evghenia. Călugării de la Sihăstria Voronei spun că noaptea, în apropierea grotei, se văd flăcări aprinse şi se aud cântări îngereşti, mai ales în preajma sărbătorilor.

Despre Onufrie se ştie doar ce au transmis călugării ruşi care au stat la început cu el la Sihăstria Voronei înainte să plece în pustnicie. Se spune că a venit din Rusia la Sihăstria Voronei în anul 1749, că s-a născut în Rusia ţaristă în jurul anului 1700 şi că ar fi făcut parte dintr-o mare familie nobiliară, fiind chiar rudă îndepărtată al ţarului Petru I.

Mulţi ani ar fi fost şi guvernator al unei provincii ruseşti. Nu se ştie de ce a apucat calea pustniciei. „S-a retras în sălbăticie. Acolo mânca, dormea, se ruga. A trăit 25 de ani în pădure singur. Mânca doar o singură dată pe zi, după apusul soarelui şi dormea doar trei ore“, spune maica Evghenia. Înainte de a muri, Onufrie ar fi apărut în vis unui preot din Tudora care ar fi plecat în toiul nopţii către peşteră unde l-a găsit căzut la pat pe Onufrie. L-a dus la Sihăstria Voronei unde a şi murit la aproape 90 de ani.

Pe acest blog, despre complexul mănăstiresc Vorona aici:

https://harlau625.wordpress.com/2014/08/10/astazi-complexul-monahal-vorona-judetul-botosani/

Dacă ajungeți la Sihăstria Voronei, nu uitați să vă reculegeți la mormântul sfântului Onufrie și să mergeți 4 kilometri spre sud, prin pădure, pentru a ajunge la schitul călugărului Onufrie.

Referințe:

http://www.ganduridinierusalim.com/misterul-sfantului-rus-din-grotele-voronei-calugarii-si-pelerinii-spun-ca-de-300-de-ani-pustnicul-onufrie-face-minuni/

 

 

Comentariile sunt închise pentru Un sfânt rus trăitor în grotele Voronei. O poveste de acum de 300 de ani.

Din categoria istorie, Uncategorized

O surpriză la Muzeul de Istorie al Moldovei din Compexul Muzeal Național Moldova din Iași.

Astăzi a venit rândul Muzeului de Istorie a Moldovei din Compexul Muzeal Moldova din Iași să-l vizitez. Am mai vizitat cu altă ocazie Muzeul de Etnografie al Moldovei din acest complex muzeal. Nu doresc să comentez nimic despre sărăcia exponatelor (comparativ cu Muzeul de istorie din Botoșani sau P.Neamț). Doresc doar să remarc  prezența printre exponate în sala medievală, existența într-o vitrină, a unei cămăși din zale medievală (în partea inferioară destul de deterioarată), a unei mănuși din zale și a unei săbii drepte, pentru două mâini, toate, după cum scria pe o notiță explicativă ce arată provenența, din Deleni, județul Iași. Nu am găsit în documentările mele referințe la această descoperire. Unde, când, a avut loc această cercetare arheologică și locația sitului. Am găsit ceva aici:

http://culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/revista_muzeelor/2004_3/2004_03_08.pdf

Bonus, vizitatorii muzeului au avut permisiunea să viziteze o excelentă expoziție de ie românescă, replici excelente de pe unele vechi, din colecții particulare , ce au fost expuse printrea altele la Paris, Sankt Petersburg, New York, Chicago – Ilinois și alte locații. Excelentă expoziție, o cascadă de cusături, de modele antropomorfe, zoomorfe, geometrice în culori, într-o combinație și forme infinite, din toate zonele geografice ale țării și R.Moldova.

http://palatulculturii.ro/expozitii-si-evenimente/semne-cusute-prezint-ia-aidoma-68

Comentariile sunt închise pentru O surpriză la Muzeul de Istorie al Moldovei din Compexul Muzeal Național Moldova din Iași.

Din categoria istorie, Uncategorized

Lumina Credinței, anul XV,nr.6

A ieșit de sub tipar ultimul număr al revistei „Lumina Credinței” Anul XV, Nr.6 (noiembrie-decembrie 2016).

p1070977

În aceleași condiții grafice excelente, cu care ne-a obișnuit, publicația bilunară a Protopopiatului Hârlău, cu subtitlul „Periodic de actualitate și spirualitate bisericească”, a apărut cam cu întârziere, din cauze obiective.

Din cuprins: Articole semnate de personalități, care număr de număr, publică  pagini de interes pentru cititorii revistei: Mă refer la preotul Dănuț Fotea; preotul doctor Ioan Bădiliță, un articol interesant (ca de obicei) intitulat „Fața lui Hristos, forma Bisericii” (articol destul de dificil pentru publicul larg, cu trimiteri în neogracă, latină și cu un limbaj semantic  mai puțin accesibil publicului larg); col.ret. Miron Dumitru, deja la al III-lea articol din seria „Preoții parohi în Războiul pentru Reîntregirea României”; preot doctor Marius Pîjin, cu un interesant și pe înțelesul tuturor  articol „Sub semnul binecuvântării”; Preotul dr. Dragoș Ungureanu, în articolul „Libertate și educație religioasă în viața tinerilor”, răspunde la o temă de actualitate privind „libertatea” și implicațiile ei, despre „criza axiologică și criza valorilor”. Tinerii vor găsi răspunsuri la aceste întrebări în educația religioasă și biserică creștin-ortodoxă? Un alt articol interesant este semnat de preotul dr.Leonardo Ioan Atudorei: „Cunoaștere de sine – obiect, metodă, aspecte”; Un alt articol de interes adresat cititorilor revistei este semnat de preotul Mihai Bendeac: „Despre Cateheză – generalități”.

In cuprinsul revistei găsim reportaje, text și foto, de la activitățile organizate și desfășurate (sau la care și-a aduc contribuția) în lunile noiembrie și decembrie Protopopiatul Hârlău. Activități multiple, care au atras sute de persoane.

Din discuțiile avute cu preotul Dănuț Fotea, redactor coordonator al publicație, am reținut intenția părintelui protopop Nicolae Crăciun, președintele publicației și a colectivului de redactori, de a mări aria  tematică a publicației. Respectiv implicarea mai mare în viața de zi cu zi a parohiilor, prin publicarea de articole sociale, culturale, de spiritualitate, din toate parohiile, a școlilor, bibliotecilor. Fiind singurul periodic (pe hârtie) din protopopiat, prin articolele ce se vor  publica,  se intenționează a se cuprinde o sferă mai mare de subiecte de interes public.

In luna martie, va apare numărul următor Nr.1/2017, anul XVI, cu un cuprins ce se anunță la fel de bogat ca și acesta.

Revista se poate citi la preoții parohi, biblioteca protopopiatului Hârlău, Biblioteca Orășenească Hârlău.

Comentariile sunt închise pentru Lumina Credinței, anul XV,nr.6

Din categoria Uncategorized

Evenimentul cel mai important din istoria Hârlăului din 2017 – 100 de ani de la constituirea Corpului Voluntarilor Ardeleni.

Nu am așteptări prea mari de la autoritățile locale, județene sau naționale, însă cu sprijinul Primăriei Hârlău, primăriei Deleni, Primăriei Scobinți, Protpopiatului Hârlău, Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău, Liceului Tehnologic din Hârlău, Casei de Cultură, Bibliotecii Orășenești Hârlău, a unor persoane care iubesc acest oraș, sponsori, propun organizarea unor activități aniversare. Hârlăoanii pot să-și exprime recunoștința și să aniverseze,  această mare unitate dislocată la Hârlău acum 100 de ani, unde s-a pregătit pentru lupta cea mare: Dezrobirea Transilvaniei și realizarea Marei Uniri.

In 1919, militarii acestui Corp al Voluntarilor Ardeleni, au făcut parte din Diviziile Ardelene care au luptat în pusta ungară ajungând la Budapesta.

Mă gândesc că ar putea fi invitate personalități, istorici din Alba Iulia, Iași, Chișinău și Kiev, localități, care au marcat istoria acestui Corp de Voluntari.

Pentru comentarii, propuneri și inițiative, vă stă la dispoziție pagina de facebook:

https://www.facebook.com/voluntari1917/

Comentariile sunt închise pentru Evenimentul cel mai important din istoria Hârlăului din 2017 – 100 de ani de la constituirea Corpului Voluntarilor Ardeleni.

Din categoria istorie

Alexandru cel Bun, 585 de ani de la moarte. Hârlăul în vremea voivodului.

Acum 85 de ani, profesorul P.P.Panaitescu a scris o carte, „Alexandru cel Bun, la 500 de ani de la moartea lui”.

alexandru-cel-bun

În acest articol doresc să punctez doar câteva descoperiri, ce atestă existența târgului Hârlău și curții domnești, încă din vremea domniei lui Alexandru cel Bun,  așa cum rezultă din lucrările pe care am reușit să le citesc.

În lucrarea sus amintită, la pagina 19, amintește de participarea unei delegații moldovene la Konstansz, Elveția, cu ocazia unui Conciliul papal. Delegația era condusă de Grigore Țamblac, mitropolit al Kievului și era trimisă de regele Poloniei și marele duce al Lituaniei. Din delegație făceau parte și boieri din Moldova și Țara Românescă, dar și reprezentanți a unor orașe și târguri. Din Moldova erau din târgurile întemeiate de sași și care în vremea lui Alexandru cel Bun, aveau o importantă populație de credință catolică și de etnie ungurească și săsească, originară din Transilvania, stabilită la Baia, Suceava, Roman, P.Neamț, Bârlad, Siret și Hârlău.

Cercetarea arheologică din secolul trecut la curtea domnească din Hârlău și în subsolul bisericii domnești Sf.Gheorghe din Hârlău, au evidențiat lucrări și artefacte datate ca fiind din timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

În lucrarea arhitect Stelea Cheptea: „Un oraș medieval Hârlău”, editura Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, 2000 Iași, capitolul– Curtea Domnească, primele curți domnești, la pag.129-134, se arată că în urma cercetărilor arheologice sistematice efectuate în perioada 1969-1977, s-a descoperit un strat de cultură din prima jumătate a sec. XIV și prima jumătate a secolului al XV-lea. Concluzia este că a existat o curte domnească anterioră refacerii Curții Domnești de către Ștefan cel Mare (1486), respectiv a unei construcții ce ar putea fi o casă domnească din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Datarea fiind făcută studiind materialele ceramice găsite în acest nivel și a unei monede (un gros de argint), emis de monetăria domnului Moldovei, Alexandru cel Bun.

Cu ocazia săpăturilor din subsolul bisericii domnești, s-au identificat două temelii a unor biserici anterioare, mai mici. Concluzia fiind că o primă biserică ar fi fost ridicată de boierul Bârlă ce apare în actul de danie de la 1 mai 1384, dat de unchiului din partea tatălui, Petru I Mușat voievod, și o alta, mai mare, zidită în timpul domnei lui Alexandru cel Bun, care ar fi avut hramul Sf.Dumitru (opinie a preotului paroh doctor Dumitru Tincu).

Recomand pe acest blog: https://harlau625.wordpress.com/2011/07/02/lumina-de-sub-pamant-se-intampla-acum-10-ani/

Comentariile sunt închise pentru Alexandru cel Bun, 585 de ani de la moarte. Hârlăul în vremea voivodului.

Din categoria istorie