Jertfele transilvănenilor în primul război mondial.

O trimitere de subsol la  o lucrare (Istoria războiului pentru reîntregirea României vol.II de Constantin Kirițescu), m-a făcut curios să caut lucrarea transilvăneanului Teodor Păcățian – „Jertfele românilor din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, aduse în războiul mondial din anii 1914-1918”, publicat în 1923 în editura „Asociațiunii” din Sibiu. Lucrarea este rezultatul unui amplu recensământ efectuat în anii 1921-1922 în comunele și orașele din Transilvania.

Păcățian Teodor

Teodor Păcățian, Jertfele românilor, din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, aduse în războiul mondial din anii 1914-1918

Contribuție ardeleni 1914-1917

Lucrarea are 4 tabele centralizatoare. Eu  public anexa centralizatoare A.

Câteva concluzii:

  • Populația bărbătească românească a fost în cea mai mare parte mobilizată de armata austro-ungară, La o populație românească de 2.979.614 de persoane, au fost mobilizați peste 485.000 de bărbați. Dacă facem un calcul simplu, scăzând femeile, copiii, bătrânii, persoane invalide, vedem că din totalul populației ardelene, 1 din 6 persoane a fost mobilizată. Scopul administrației austro-ungare era fără nici o îndoială, masacrarea populației românești în malaxorul războiului mondial.
  • Românii din Transilvania au luptat din 1914 pe frontul rusesc și sârbesc, și din 1916 pe frontul italian și din păcate și pe cel românesc, și în 1918-1921 și contra rușilor bolșevici în Siberia.
  • În 1916 la intrarea României în război, oficial, în armata română luptau 30.000 de ardeleni
  • In 1917, au luptat ca voluntari de partea României, de partea Italiei, de partea Franței și chiar într-un corp de voluntari în armata SUA.
  • In 1918 noiembrie, până în 1919 august, au fost constituite din Corpul Voluntarilor Ardeleni de la Hârlău, remobilizați la 2 noiembrie 1918, diviziile 16 și 18 infanterie, și din ianuarie 1919 se constituie din ardeleni, foști soldați în armata austro-ungară și recruți, încă două divizii ardelene: diviziile 20 și 21 infanterie. Acestea vor lupta pentru eliberarea Transilvaniei, pe frontul de pe Tisa și Maramureș (aici au luptat și cu bolșevicii ucraineni care voiau să ocupe Maramureșul și Bucovina de Nord) În 1919, cele 4 divizii ardelene cu 16 regimente au luptat în pusta ungară, iar divizia 16 ardelenească  a intrat în august 1919 în Budapesta.
  • In afară de cei morți în război aproape 42000 de militari, au murit și în prizonierat la ruși și italieni.
  • Între 100000 și 120000 de români ardeleni au ajuns voluntar sau în urma luptelor în prizonierat la ruși și italieni. (nu sunt sigur de aceste date, le vor căuta și rectifica).
  • Nu mai intru în detalii, în tabel se pot vedea pierderile materiale enorme datorate războiului.

La Hârlău au fost și voluntari din Bucovina istorică și Banat, care nu intră în acest studiu.

Acest articol face parte din ciclul de articole pe care doresc să le public despre Corpul Voluntarilor Ardeleni ce s-a constituit, înzestrat cu tehnică de luptă și instruit la Hârlău în perioada noiembrie 1917-mai 1918.

Mai multe despre Corpul voluntarilor ardeleni de la Hârlău, pe Facebook:

https://www.facebook.com/voluntari1917/?ref=bookmarks

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Acum 130 de ani, la 23 aprilie 1887, se sfințea Catedrala Mitropolitană din Iași

O istorie zbuciumată a avut acestă catedrală mitropolitană. S-a zidit în 6 ani, 1833-1839 prin strădania marelui mitropolit a Moldovei și Sucevei, Veniamin Costahi, care dorea ca mitropolia Moldovei să aibă o catedrală mare și frumoasă, deoarece biserica domnească Sf.Nicolae, zidită de Ștefan cel Mare, era mică pentru nevoile liturgice ale mitropoliei. Însă soluția unei bolte centrale nu a fost prea bună, deoarece în 1842 s-a prăbușit. Un alt vrednic mitropolit Iosif Naniescu, se îngrijește de reconstrucția catedralei mitropolitane. În perioada 1880 până în 1887 se zidește actuala catedrală așa cum o știm noi contemporanii.

Sfințire Catedrală

La 23 aprilie 1887, după cum scriau ziarele vremii, în prezența regelui Carol I, a reginei Elisabeta și a mitropolitului Moldovei și Sucevei, Iosif Naniescu, a mitropoliților, episcopilor, a unei mari mulțimi, s-a săvârșit sfințirea marelui templu Mitropolitan.

Sfințire Catedrală1

 

 

Numărul 2 din mai 1887 a publicației Biserica Ortodoxă Română, este dedicat în totalitate acestui eveniment.

 

 

 

In zilele noastre la catedrala mitropolitană din Iași se fac ample lucrări de renovare, care probabil se vor săvârși în acest an și se va săvârși slujbe de mare amploare, cu ocazia târnosirii acestei bijuterii arhitecturale a Iașului.

Mai multe despre Catedrala Mitropolitană din Iași se poate citi aici: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-moldovei-bucovinei/catedrala-mitropolitana-iasi-68107.html

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Istoria pe scurt a Corpului Voluntarilor Ardeleni din Hârlău (I)

După îndelungate negocieri cu noul guvern de la Petrograd, la 3/16 martie, generalul Constantin Coandă primeste acceptul Inaltului comandament rus de a recruta si a constitui la Darnița Corpul voluntarilor români, fara insa a se preciza efectivele acestui Corp.

La 5/18 martie 1917 voluntarii semnează un „Angajament” formulat de catre generalul Constantin Coanda, seful misiunii militare române pe lânga Marele Cartier General rus si totodata comandant al Corpului voluntarilor, si lt.col. C-tin Gh.  Pietraru. Acest angajament avea urmatorul continut:

Angajament

Subsemnatii ofiteri, subofiteri si soldati de nationalitate româna, declaram pe onoare si constiinta, ca voim sa luptam alaturi de armata româna, pentru desrobirea tarilor noastre de sub dominatiunea austro-maghiara si alipirea lor la România. Prin acest angajament noi devenim ofiteri, subofiteri si soldati români, cu aceleasi drepturi si datorii, ca si cei din armata româna. Timpul servit in armata austro-ungara, ca si cel in calitate de prizonier ni-se va socoti la vechimea gradului nostru. Noi si familiile noastre vom avea aceleasi drepturi la pensiuni, ajutoare si recompense ca si ofiterii, subofiterii si soldatii români, luându-se in seama si timpul servit in armata austro-ungara si cel in calitate de prizonier. Din momentul subscrierii acestui angajament ne consideram ca facâ nd parte  din armata româ na si prin urmare acei dintre noi, cari nu vor raspunde la chemare, vor fi considerati ca dezertori si pedepsiti conform legilor românesti. Tot astfel ni-se vor aplica toate dispozitiunile legale si regulamentare in vigoare in armata româna. Dumnezeu sa ne ajute, ca prin sângele nostru sa ne desrobim tarile si sa facem România-Mare, unita intr-un singur trup si pe vecie. Darnita, la 5 Martie 1917 st. v.

La 5/18 aprilie, lt.col. Pietraru reuseste sa obtina promisiunea verbala a ministrului de razboi, Gucicov, de a recruta un numar de 30.000 de voluntari si aceasta numai la interventia diplomatica a prim ministrului româ n, I.I.C. Bratianu. A urmat opozitia generalului Romanovsky, noul sef al Marelui Cartier General rus, care a ordonat ca din cei 120.000 de prizonieri români aflati in lagarele rusesti sa fie recrutati doar 5.000 si acestia numai din circumscriptia militara a Moscovei, zona unde se gaseau aproximativ 10.000 de prizonieri români. In acest timp, prin lagarele de prizonieri, s-a raspândit zvonul ca autoritatile austro-ungare confisca averile si spânzura membrii familiilor celor ce se inscriu in Corpul de voluntari. Acest fapt nu a descurajat avântul patriotic al prizonierilor români, ci a stimulat cererea lor de a se inscrie in Corpul voluntarilor pentru a lupta in armata româna alaturi de cei 29.000 de soldati si 1.816 ofiteri transilvaneni cuprinsi in efectivele armatei române, inca de la intrarea României in razboi.

voluntarii transilv.

 

 

Voluntari români la Darnița

 

 

La 13/26 aprilie 1917 voluntarii de la Darnita adreseaza un manifest:

Guvernului provizoriu al Rusiei. Sfatului deputatilor, muncitorilor si soldatilor din Petrograd, tuturor statelor aliate si neutre prin reprezentantii lor in Rusia.” Acest manifest care a fost semnat de catre 250 de ofiteri si 250 de subofiteri si soldati a fost apreciat ca o prima declaratie de unire a tuturor românilor intr-un singur stat, un preambul al marii uniri de la Alba Iulia. In luna mai 1917, Comandamentul Corpului voluntarilor români a fost mutat de la Darnita, la Kiev. Ofiterii au fost cartiruiti in liceul de fete din cartierul kievean, Podoli, iar restul voluntarilor au primit adapost in cazarma din cetatea Kievului. Aici au primit voluntarii cele sase comisii de recrutare venite de la Iasi.

In scurt timp s-au organizat si utilat ateliere de croitorie si cizmarie necesare bunei echipari a voluntarilor.

(Va urma)

Facebook: https://www.facebook.com/voluntari1917/

Comentarii închise la Istoria pe scurt a Corpului Voluntarilor Ardeleni din Hârlău (I)

Din categoria Uncategorized

Acum 100 de ani! Un discurs regal în plin război, care a zguduit țara.

România din martie 1917, era o țară în pragul catastrofei. Căderea guvernului țarist, ideile bolșevismului care au penetrat puternic armata rusă. Epidemia de tifos exantematic care secera zilnic sute de militari și civili, foametea care s-a instalat deoarece armata de un milion de soldați a Rusiei consumau pe datorie rezervele de hrană ale României. Pe plan extern, marile puteri aflate în conflict, mai pe căi ascunse, mai la lumina zilei, hotărau sacrificarea Poloniei și României pentru o pace separată cu Austro-Ungaria. Regele se confrunta la Iași cu imixtiunea nedisimulată a Rusiei în treburile interne, iar pe străzile Iașului și marile orașe din Moldova, adunările sovietelor de soldați ruși, care nu mai erau controlați de superiori, făceau adunări și instigau la revoluție pe români. In această situație grea pentru țară și Casa Regală, regele a găsit prezența în mijlocul trupelor de pe front, liniște și loialitate.

regele-ferdinand

In tranșeele soldaților aflați pe frontul din sudul Moldovei, regele Ferdinand a  făcut public mesajul care va zgudui clasa politică (mai ales a marilor latifundiari din partidul Conservator) și a ridicat moralul trupei, în majoritate proveniți de la țară, că au pentru ce lupta. Promisiunea regală era cea mai bună garanție că se va înfăptui! Veți primi pământ și drepturi civile (votul universal). Din calculul guvernului Brătianu, erau necesare 2 milioane de hectare. Majoritate venind din domeniile regale, din confiscarea unor părți din moșiile latifundiarilor români și cumpărarea de către stat a 500.000 de hectare.

Mai jos redau mesajul regelui, care este un exemplu de document crucial, ce a influințat istoria:  simplu și concis, un angajament direct. Reforma agrară va începe cu domeniile regale.

discursul regelui

Ostaşi, cu inima plină de nădejde vă salut azi pe voi, ostaşi din armata II-a care de mai multe luni aţi opus o rezistenţă nebiruită tuturor încerărilor vrăjmaşilor de a rupe liniile noastre. Voi staţi aici la un post de onoare păzitori neobosiţi ai hotarului Ţării, expuşi la atacurile unui vrăjmaş care în trufia lui crede că toţi trebuie să se închine lui, că toate drumurile, toate uşile sunt deschise lăcomiei sale de stăpânire, prin vitejia voastră bărbătească l-aţi învăţat să priceapă „pe aci nu se trece”.

Am venit azi între voi să vă aduc prinosul meu de recunoştinţă pentru modul cum v-aţi luptat până acuma şi să împart acelor care s-au distins îndeosebi, răsplăţile lor, dar mulţumirea mea vă îmbrăţişează pe voi toţi care v-aţi condus ca nişte ostaşi vrednici de dragostea ce Ţara vă poartă , şi de la care Ţara şi Regele vostru mai aşteaptă multe fapte eroice.

Dincolo de ţinuturile bogate dar pustiite acuma stau fraţii noştri şi suferă sub jugul nemilos al unui vrăjmaş care fără cruţare a cotropit o mare parte a iubitei noastre Ţări şi care suge până la cea din urmă picătură de viaţă a unei populaţii chinuite şi batjocorite în cele mai sfinte sentimente ale ei. Acolo zic sub ţarinele sfinţite de sângele lor mii de viteji care şi-au dat viaţa pentru mărirea patriei, ei toţi vă cheamă, ei toţi aşteaptă de la voi să goniţi din pământul românesc armatele vrăjmaşe, să înfigeţi drapelele voastre victorioase iarăşi în pământul strămoşesc.

Vă mai aşteaptă lupte grele, căci drumul este lung, dar cu ajutorul lui Dumnezeu îl veţi străbate ca biruitori.

Vouă fiilor de ţărani care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun Eu, Regele vostru că pe lângă răsplata cea mare a izbândei care vă asigură fiecăruia recunoşinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Eu, Regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da şi o largă participare la treburile statului. Arătaţi – scumpii mei ostaşi –  demni de încredere ce Ţara şi Regele vostru pun în voi şi împliniţi-vă ca până acuma datoria voastră cu sfinţenie.

Să trăiască scumpa noastră Ţară şi viteaza ei armată, nădejdea şi fala ei!

Cum s-a ținut de cuvânt regele și guvernul după război, am scris pe acest blog aici:

https://harlau625.wordpress.com/2016/09/15/cum-au-fost-sparte-marile-mosii-din-zona-harlaului-in-1919/

Referință: Constantin Kirițescu Istoria Războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol.II, Editura Științifică și Enciclipedică, 1989 București, p. 19-20 (Soldatul revanșei).

Comentarii închise la Acum 100 de ani! Un discurs regal în plin război, care a zguduit țara.

Din categoria istorie

Restructurarea și refacerea Diviziei 13 Infanterie Ploiești în perioada ianuarie-iunie 1917 la Hârlău.

Divizia 13 Infanterie, făcea parte din Corpul 3 Armată (D.5 I, D.13 I, D.14 I)

Comandamentul Diviziei 13 Infanterie: comandant general Ioan I. Popescu, dispus din februarie 1917 la conacul Ghica din Deleni.

La 29 ianuarie 1917 prin aplicarea ordinului Marelui Cartier General, nr.1014/1916, Divizia 13 Infanterie Ploiești, în refacere în Hârlău, Deleni și Maxut, este restructurată.

Regimentul 48 Infanterie, din 15 ianuarie, este contopit cu Regimentul 49 Infanterie, unitatea rezultată având titulatura de Regimentul 48/49 Infanterie. Din februarie 1917 comandant de regiment a fost Ioan Gavrilescu, iar din martie 1917 locotenent colonel Alexandru Rotaru. Acesta era dispus în satul Maxut, comuna Deleni.

Regimentul 72 Infanterie, la 29 ianuarie 1917 prin aplicarea ordinului Marelui Cartier General, nr.1014/1916 Regimentul 72 Infanterie se contopește cu Regimentul  47 Infanterie, noua unitate având titulatura de Regimentul 47/72 Infanterie. Pentru refacere a avut dispunerea în  satul Deleni.

In Hârlău, Bădeni și Buhalnița se găseau R.5 Călărași, unitățile de divizie, trenul divizionar (unitatea de depozite, transport și asigurarea cu materiale) în zona Munteni (lângă gară), compania de transmisiuni în vecinătatea Poștei (Actualul Muzeu al Viei și Vinului).

Divizia 13 Infanterie, prin subordonarea regimentelor 50 și 64 Infanterie, dispuse la Frumușica și Copălău, are următoarea organizare:

Brigada 26 Infanterie cu Regimentul 47/72 Infanterie (3 batalioane de infanterie); Regimentul 48/49 Infanterie (3 batalioane de infanterie).

Brigada 25 Infanterie cu Regimentul 50 Infanterie Focșani (3 batalioane infanterie) și Regimentul 64 Infantarie Tecuci.(3 batalioane de infanterie)

Brigada 13 Artilerie Ploiești

Regimentul 23 Artilerie Buzău (9 baterii de 75 mm)

Regimentul 28/3 Artilerie Obuziere Ploiești (2 baterii obuziere de 105 mm și 120 mm) 8 piese, 2 baterii de 58 mm, 2 escadroane de cavalerie din Regimentul 5 Călărași Ploiești, Batalionul 13 Pioneri Ploiești.

TOTAL UNITĂȚI COMBATANTE totalizau 12 batalioane de infanterie, 21 de baterii de artilerie. ( lt.colonel Alexandru Ioanițiu Războiul României 1916-1918, București 1928.)

Cu toate că efectivele sunt mai mici decât la începutul războiului, de exemplu compania de infanterie avea numai 180-190 de militari față 260 la începutul războiului, de prin dotarea cu puști mitralieră 8 la o companie, și mitraliere (24 la un regiment, față de 6 la începutul războiului), puterea de foc a regimentelor a crescut.

Spre front

De asemenea și artileria a primit din Franța prin Rusia, tunuri și obuziere de mare calibru ( tunuri de câmp lungi și scurte calibru 120 mm, obuziere și mortiere de tranșee) cu o mai mare putere de foc și cu o cadență de tragere mai mare.

Militarii au primit căști de oțel cu care era dotată și armata franceză, grenade de mână, măști contra gazelor de luptă.

tun 120 mm

După cum arată Constantin Kirițescu în “Istoria Războiului pentru Întregirea României (1916-1919)” Editura Științifică și Enciclopedică, 1989 București, p.17,  Corpul III Armată, care avea în compunere și Divizia 13 Infanterie, a fost prima reorganizată, la începutul lunii iunie era gata de luptă.

Trupa era supusă unui program intensiv de instrucție. Instructori francezi atașați diviziei au instruit întâi instructorii în școli divizionare, care au funcționat la Hârlău peste linia de cale ferată în dreptul gării Hârlău. Gradații care terminau școala divizionară mergeau la regimente și instruiau militarii instructori de la companii în școlile regimentare. Aceștea la rândul lor instruiau trupa de la companii și batalioane. Se punea accent pe instruirea cu noile modele de armament intrate în dotare ca de exmplu puștile mitralieră. Instrucția se făcea în teren deluros acoperit, cu păduri, pe dealul Lupăriei din Zagavia, iar pentru câmpie pe dealul Gurguieta și  în câmp dincolo de dealul Cireșului.

Vizita rege la Harlau

Au fost aplicații ce au inclus marșuri, apărare și ofensivă de zi și noapte, culminând cu marea aplicație tactică cu folosirea munției reale din 15 mai 1917 pe dealul Gurguieta, unde au participat cele 4 regimente ale diviziei, regimentul de artilerie, și aviația care a experimentat și aplicat conducerea focului artileriei. Învățămintele din această aplicație au fost folosite în marile lupte din august 1917 de la Mărășești, unde timp de 21 de zile, Divizia 13 Infanterie a ținut piept la 5 divizii inamice.

La aplicația de verificare a capacității de luptă a diviziei au participat Regele Ferdinand, generalul Henri M. Berthelot, generali din Marele Cartier General, comandamentul Armatei 1, ofițerii din comandamentul Corpului 3 Armată.

Rezultatul aplicației a fost încurajator pentru conducerea militară română și aliați.

Comentarii închise la Restructurarea și refacerea Diviziei 13 Infanterie Ploiești în perioada ianuarie-iunie 1917 la Hârlău.

Din categoria istorie

Un sfânt rus trăitor în grotele Voronei. O poveste de acum de 300 de ani.

Comuna Vorona, aflată la 15 kilometri de municipiul Botoşani, este renumită pentru codrii ei seculari întinşi pe sute de hectare. Totodată, aici se află şi două mănăstiri faimoase în lumea ortodoxă pentru vechimea şi frumuseţea lor: Vorona şi Sihăstria Voronei. Anual, în jur de 1.500 de oameni vin aici pentru a-şi găsi liniştea. Totuşi, mănăstirile sunt doar loc de popas.

Ţinta finală a pelerinilor este, o grotă, pierdută în mijlocul sălbăticiei. De la mănăstiri până la grotă este un drum de patru kilometri, printre copaci, hăţişuri, pe pante abrupte.

Schit Vorona3

Peştera pe care o caută se află în vârful unui pisc greu accesibil, într-un bloc masiv de calcar. Locul este cunoscut în lumea iniţiaţilor ordodocşi drept „grota lui Onufrie“. Istoric vorbind, lucrurile sunt neclare în privinţa pustnicului.

N.Iorga în Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor vol.II, editura Ministerului Cultelor și a Instrucțiunii Publice, 1939 București, p. 179, scrie despre un călugăr rus, Agafton care a întemeiat schitul Vorona în pădurile Botoșanilor, “schit de Sloveni, din Malorusia și Bucovina, Moldoveni și Români strânși din toate părțile (…)”.

Schit Vorona1

O legendă transmisă din generaţie în generaţie de localnici şi de oamenii bisericii, spune că este vorba despre un călugăr rus singuratic, care s-ar fi aciuat la Vorona pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ceea ce-l face cu adevărat atractiv pentru ortodocşi este credinţa că pustnicul a înfăptuit minuni.

Sihastrul rus şi-a căpătat faima de sfânt după ce ar fi vindecat-o, după moarte, pe fata unui voievod al Moldovei. S-a întâmplat, spun monahii de la Vorona, după 1789, an în care se crede că Onufrie a murit în chilia sa, după 25 de ani de pustnicie.

Schit Vorona2

A fost înmormântat la rădăcina unui măr de la mănăstirea Sihăstria Voronei. Se spune că voievodul Moldovei, Mihail Sturza, care îşi avea moşiile la Botoşani, se afla la vânătoare în pădurile Voronei. Era însoţit de fiica sa, bolnavă de epilepsie.

„Voievodul a ajuns şi la mănăstirea Sihăstria Voronei, populată atunci de călugări greci şi ruşi. A rupt un fruct din mărul lângă care se afla mormântul Sfântului Onufrie şi i l-a dat fiicei sale. Fata, după nici o lună, s-a însănătoşit. Atunci, tânăra l-a visat pe Sfântul Onufrie. Mihail Sturza l-a dezgropat cu mâinile sale pe sfânt. L-a găsit neputrezit şi a dat ordin să fie canonizat“, spune maica Evghenia, de la Mănăstirea Vorona.

Moaştele Sfântului Onufrie au fost puse de voievod într-o raclă de argint şi depuse la schitul Sihăstria Voronei. Mărul făcător de minuni face rod şi astăzi în curtea mănăstirii. Traseul pelerinajului iniţiatic presupune trecerea pe la mărul din curtea mănăstirii, la moaşte şi, în final, la grotă.

Iniţial, despre peştera la Botoşani ştia puţină lume, dar astăzi tinde să devină un nou cult. Sfântul Onufrie este celebrat în calendarul creştin-ortodox, la data de 9 septembrie. „Merg pe jos cât trebuie, numai să ajung la grotă. Parcă îmi ia totul cu mâna. Pe mine m-a vindecat de un reumatism care mă termina“, spune Anastasia, o femeie venită din judeţul Bacău la grota lui Onufrie. La mediatizarea minunilor sfântului contribuie şi maicile de la Mănăstirea Voronei. „Vin mulţi oameni, din toată ţara şi nu în grupuri mari. Vin pe rând, singuri, sau câte doi-trei.

La sfânt ajung oamenii cu probleme, se roagă fiindcă nu-şi găsesc altundeva alinarea“, adaugă maica Evghenia. Călugării de la Sihăstria Voronei spun că noaptea, în apropierea grotei, se văd flăcări aprinse şi se aud cântări îngereşti, mai ales în preajma sărbătorilor.

Despre Onufrie se ştie doar ce au transmis călugării ruşi care au stat la început cu el la Sihăstria Voronei înainte să plece în pustnicie. Se spune că a venit din Rusia la Sihăstria Voronei în anul 1749, că s-a născut în Rusia ţaristă în jurul anului 1700 şi că ar fi făcut parte dintr-o mare familie nobiliară, fiind chiar rudă îndepărtată al ţarului Petru I.

Mulţi ani ar fi fost şi guvernator al unei provincii ruseşti. Nu se ştie de ce a apucat calea pustniciei. „S-a retras în sălbăticie. Acolo mânca, dormea, se ruga. A trăit 25 de ani în pădure singur. Mânca doar o singură dată pe zi, după apusul soarelui şi dormea doar trei ore“, spune maica Evghenia. Înainte de a muri, Onufrie ar fi apărut în vis unui preot din Tudora care ar fi plecat în toiul nopţii către peşteră unde l-a găsit căzut la pat pe Onufrie. L-a dus la Sihăstria Voronei unde a şi murit la aproape 90 de ani.

Pe acest blog, despre complexul mănăstiresc Vorona aici:

https://harlau625.wordpress.com/2014/08/10/astazi-complexul-monahal-vorona-judetul-botosani/

Dacă ajungeți la Sihăstria Voronei, nu uitați să vă reculegeți la mormântul sfântului Onufrie și să mergeți 4 kilometri spre sud, prin pădure, pentru a ajunge la schitul călugărului Onufrie.

Referințe:

http://www.ganduridinierusalim.com/misterul-sfantului-rus-din-grotele-voronei-calugarii-si-pelerinii-spun-ca-de-300-de-ani-pustnicul-onufrie-face-minuni/

 

 

Comentarii închise la Un sfânt rus trăitor în grotele Voronei. O poveste de acum de 300 de ani.

Din categoria istorie, Uncategorized

O surpriză la Muzeul de Istorie al Moldovei din Complexul Muzeal Național Moldova din Iași.

Astăzi a venit rândul Muzeului de Istorie a Moldovei din Compexul Muzeal Moldova din Iași să-l vizitez. Am mai vizitat cu altă ocazie Muzeul de Etnografie al Moldovei din acest complex muzeal. Nu doresc să comentez nimic despre sărăcia exponatelor (comparativ cu Muzeul de istorie din Botoșani sau P.Neamț). Doresc doar să remarc  prezența printre exponate în sala medievală, existența într-o vitrină, a unei cămăși din zale medievală (în partea inferioară destul de deterioarată), a unei mănuși din zale și a unei săbii drepte, pentru două mâini, toate, după cum scria pe o notiță explicativă ce arată provenența, din Deleni, județul Iași. Nu am găsit în documentările mele referințe la această descoperire. Unde, când, a avut loc această cercetare arheologică și locația sitului. Am găsit ceva aici:

http://culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/revista_muzeelor/2004_3/2004_03_08.pdf

Bonus, vizitatorii muzeului au avut permisiunea să viziteze o excelentă expoziție de ie românescă, replici excelente de pe unele vechi, din colecții particulare , ce au fost expuse printrea altele la Paris, Sankt Petersburg, New York, Chicago – Ilinois și alte locații. Excelentă expoziție, o cascadă de cusături, de modele antropomorfe, zoomorfe, geometrice în culori, într-o combinație și forme infinite, din toate zonele geografice ale țării și R.Moldova.

http://palatulculturii.ro/expozitii-si-evenimente/semne-cusute-prezint-ia-aidoma-68

Comentarii închise la O surpriză la Muzeul de Istorie al Moldovei din Complexul Muzeal Național Moldova din Iași.

Din categoria istorie, Uncategorized