Revista „Lumina Credinței”, o nouă apariție.

A ieșit de sub tipar ultimul număr a revistei protopoiatului Hârlău LUMINA CREDINȚEI, nr.4 / iulie – august 2016.

p1070309

Revista minunat editată și ilustrată cu fotografii color, are  un bogat sumar, ce cuprinde articole, parcă mai multe în acest număr, adresate credincioșilor din parohiile protopopiatului și un aspect care trebuie remarcat, multe scrise de persoane de toate vârstele, credincioși din parohie. Cum s-ar spune, enoriașii scriu pentru enoriași. Sunt articole foarte bine documentate, ce dezbat probleme de actualitate ce frământă biserica străbună, aflată parcă mai mult ca niciodată, sub tirul unor persoane, presă scrisă și audio-vizuală, care nu înțeleg, sau nu vor să înțeleagă legătura sufletească dintre omul modern și credința creștin- ortodoxă.

In acest sens au scris articole Pr.dr.Marius Pîjin: „Hai să vorbim cu Hristos”, și mai ales pr.dr.Dragoș Ungureanu în articolul: „Identitate eclesială și educația religioasă în spațiul Ortodoxiei”.

Interesant și plin de învățăminte este articolul pr.dr. Ioan Bădiliță: „Icoana – cateheză în culoare și lumină”. Un fragment din articol mi se pare semnificativ, în explicarea rostului icoanei:

(..) Privirea cu față umană pe care o arată întotdeauna icoana, privește mai mult decât este privită. De ce? Pentru că pictată în centrul unei icoane și atribuită prototipului (un sfânt, Fecioara Maria, Hristos) aceasta veghează  și păzește, în afara icoanei și în fața ei, pe credinciosul care, prin intermediul icoanei, se roagă celui reprezentat, și a cărui facultate vizuală se deschide spre primirea simplă, fluidă, curată, deschisă nepătimașă a iluminării dumnezeiești. (…).

In revistă, articole despre viața parohiilor, a Asociației Tinerilor Creștini Ortodocșii din protopopiatul Hârlău, o pagină deste contribuția preoților militari în primul război mondial, o prezentare de carte.

Revista se poate citi la preoții parohi de la fiecare parohie a protopopiatului, la biblioteca protoieriei Hârlău și la Biblioteca Orășenească Hârlău.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Grigore II Ghica voievod la Deleni în 1738

1738, un an nenorocit  pentru Moldova, după mai mulți ani de pace și liniște. La 29 mai 1738, un cutremur foarte puternic ce a ținut după cum spun cronicarii 20 de minute, provoacă mari daune Iașului. Atunci s-au dărămat pridvoarele mănăstirii Galata și „au crăpat mănăstirile” din Iași. La case (care majoritatea erau din lemn) au căzut sobele. Greu de tot au fost lovite mănăstirile, bisericile și casele din Moldova de Jos (sudul Moldovei).

La puțin timp a izbucnit o epidemie de ciumă adusă de tătarii și turcii veniți în Moldova pentru a se lupta cu armatele țariste conduse de feldmareşalul Münich, care ajunge cu trupele conduse de fii lui Antioh Cantemir la Iași, ocupând nordul Moldovei. De asemenea trupele imperiale austriece intră prin trecătorile Carpaților în Moldova însă sunt respinse.

palatul-gica-deleni-1919

 

 

Palatul (conacul) Ghica -Deleni, intrarea principală. Carte poștală ce a circulat la 1919

 

 

După retragerea trupelor țariste, domnul Grigore Ghica  (în documente Grigorie Vodă), de teama epidemiei de ciumă, la propunerea vel (marelui) vornicului Iordachi Cantacuzino, stăpânul moșiei Deleni, vine cu boierii la Deleni, iar slujitorii și oastea a rămas la Hârlău în târg. Domnul era însoțit și de un pașă  turc, Ahmed pașa. Aici domnul a rămas 40 de zile, după care a mers la Curtea Domnească din Iași.

În drum spre Hârlău, doi slujitori ai domnului au o dispută pe care unul din ei o rezolvă cu pistolul, ucigându-l pe celalt și fuge în Polonia. Este prins, adus la Deleni la judecata domnească, care-l condamnă la moarte și este executat chiar acolo la conac la Deleni.

Cronica Ghiculeştilor. Istoria Moldovei între anii 1695-1754, ed., îngrijită de N. Camariano şi A. Camariano-Cioran. Bucureşti, 1965, p.431. (În continuare: Cronica Ghiculeştilor).

Neculce, Ion. Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domniei a lui Constantin Mavrocordat în Letopiseţele… Chişinău, 1990, p.467.

Lasă un comentariu

Filed under istorie, Uncategorized

Cum au fost sparte marile moșii din zona Hârlăului în 1919.

Regele Ferdinand I Întregitorul de țară și guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu, încă din 1919, în condițiile în care România se afla încă în război în est cu bolșevicii ruși și ucraineni, iar în vest cu bolșevicii unguri, au pus în aplicare promisiunea făcută țăranilor ostași în ianuarie 1917 din tranșeele Mărășeștilor, că vor primi pământ.

Și au primit pământ în condițiile stabilite la acea vreme, prin răscumpărare și despăgubirea stăpânilor de moșii expropiați.

m-oficial-80-din-1919

Pentru prima data voi publica documentele comisiei a-IV județeană de expropriere  Hârlău,  județul Botoșani așa cum au fost publicate în Monitorul Oficial Nr.80, apărut sâmbătă 26 iunie 1919. Și anume moșia Deleni, moșia Maxut, moșia Hârlău, moșia Sângeap – Deleni.

Se declară expropriat conform decretului de expropriere pentru cauză de utilitate națională domnul Grigore Ghica Deleni, comuna Deleni, județul Botoșani, de întinderea de 2064 hectare din moșia Deleni, câmpul după stăpânire și megieșele actuale și anume: moșia Maxut, locuitorii Deleni, Velnița-Deleni, locuitorii Boscoteni-Feredeni și moșia Lupăria. Se rezervă proprietarului întinderea de 336 de hectare de pământ ce se învecinează cu loturile clăcașilor din Deleni, apoi cu râul Tulburea, și hotarul moșiei Maxut, până la șoseaua națională. Nu se expropriază bulgăria de pe Slobozia – 20 de hectare, terenul fabricii 33 de hectare, care intră în totalul de 575 de hectare care nu se expropriază. Prețul se va stabili potrivit reglementărilor din lege, adică prețul de arendă înmulțit cu 20. Deci o sumă importantă ce va fi dată despăgubire. In document se dă în amănunt noile hotare ale moșiei Grigore Ghica Deleni.

Comisia declară expropriabile proprietarelor Eliza Paul Greceanu  și Alexandrina Polizu – Micșunești, proprietarele moșiei Maxut, comuna Deleni, județul Botoșani, din pământul cultivabil de pe acea moșie de 1266 hectare, 34 arii, rezervând proprietarelor întinderea de 557 hectare, 60 de arii.

Rămân în  proprietate  lanul Țarinca, având  vecini moșia Deleni (suprafața expropiată), moșia Hârlău. Iazul Gurgueta va rămâne proprietarelor, cu o rezervă de de protecție de 30 de metri în jurul iazului. Urmează descrierea hotarelor și vecinilor moșiei rămase proprietarelor. Se specifică faptul că se va asigura liberul acces a sătenilor din Maxut pe drumul din Maxut la lanul Dumbrava.

Moșia Hârlău, ce aparține Epitropiei Generale a Spitalelor Sf.Spiridon, se expropriază pe o întindere de 900 la 940 de hectare.

O altă expropriere este a moșiei domnișoarei Jeana Ghica, proprietara moșiei Sângeap – Deleni, comuna Deleni, județul Botoșani, de toată întinderea acelei moșii de 1318 hectare, megieșă cu pădurea Zagavia, locuitorii din Pârcovaci, pădurea Maxut – Deleni, moșia Bădeni – județul Iași și moșia Stolniceni aflată în județul Suceava. Proprietara va rămâne cu suprafața de 467 hectare de teren arabil, 3849 hectare pădure seculară, și 49 de hectare dimpreună cu conacul. Mai rămâne cu 22 de hectare livadă cu pomi fructiferi.

Urmează moșia Rădeni a doctorului Alex. Ștefanovici căruia i se expropiază 608 hectare de pământ. Se dau limitele a 275 de hectare de pămând ce-i rămân și care au vecini moșile Unsa, Boscoteni și Feredeni.

Comisia județene nr.IV de expopriere Botoșani, era condusă de Simion Pop-judecător, delegatul centralei Alexandru Dobrescu, membrii Gh.Huțanu, și Vasile Alexandru Gheorghiu.

Poate mă ajută cineva: unde a fost conacul domnișoarei Jeana Ghica de pe moșia Sângeap – Deleni?

Cititorii acestui blog, pot scrie opinii și comentarii pe paginele de Facebook:

https://www.facebook.com/Miron51/

https://www.facebook.com/Marele-Razboi-682022645156761/

https://www.facebook.com/voluntari1917/

 

 

Lasă un comentariu

Filed under istorie, Uncategorized

Iugani, un sat din vecinătatea Hârlăului dispărut în secolul al XVII-lea.

Iugani și Tulburea, erau două cuturi ce se aflau în hotarul târgului Hârlău, pe moșia boierilor din Deleni. Aceste cuturi (cătune) se găseau la poalele pădurii seculare din dealul Pietrăria, pe cursul inferior  a două pârâuri ce vin din dealul Delenilor și anume Iugani și Tulburea, la vărsarea în iazul Gurguiata (Gurgueta).  In vechime, șleahul domnesc de la Tg.Frumos, Hârlău, prin Deleni, către Botoșani trecea pe sub deal, iar din Deleni, prin pădure se ajungea la Gurguiata, care era heleșteu al boierului din dealul Delenilor.

Datarea satului Iugani. Cele dintâi date despre cătunul Iugani,  sunt din vremea domniei lui Ștefan cel Mare. Posibil ca satul sau cătunul să fi fost pe moșia vistiernicului lui Ștefan cel Mare, pan Ignatie, care în hisoavele domnești apare sub numele de Iuga vistier.

La 1 iunie 1476 (6984), la Putna, pan Ignatie zis Iuga, mare vistiernic a lui Ștefan cel Mare, face o danie mănăstirii Putna, mai multe obiecte mănăstirești precum și o vie în Hârlău, care este în vecinătatea viei mănăstirii. Precum și un câmp din vecinătate. (Documenta Romaniae Historica A.Moldova, vol.II, Ed. Academiei Române, 1976 București, doc.207, p.314-315).

Cum obiceiul în acele vremuri numele la sate, cuturi, să se dea numele stăpânilor, este posibil ca Iuganii să fi fost pe moșia lui Iuga mare vistiernic.

In Marele Dictionar Geografic al României, coordonat de Lahovary ce a  apărut acum mai mult de 100 de ani, când se  face o descriere a satului Deleni, se spune că de fapt satul din vechime se numea Iugani, sat ce era așezat mai spre  est, aproape de iazul Gurgueta, pe văile  Iugani si Tulburea, pe unde trece sleahul mare Hârlau- Botoșani ; satul se numea Iugani și Tulburea. Deci nu este clar, satul a purtat ambele nume sau a fost două sate apropiate.

Se zice că în vremea lui Ștefan cel Mare satul și moșia erau răzeșești. Această moșie răzeșească se afla la est și vest de iazul Gurguieta (Gurguiata cum este trecut în hrisoavele domnești); Delenii din zilele noastre a apărut mult mai târziu, prin a doua jumătate a secolul al XVII-lea, prin defrișarea unor codrii de nepătruns, unde  într-o poiană se găsea o mănăstire de călugări. In Iugani exista o biserica de lemn.

Cum și când s-a desființat satul (cătunul) Iugani  și s-a înființat satul Deleni, nu există mărturii documentare ci doar tradiții și legende ale localnicilor. Este posibil ca satul să fi fost ars de năvălitorii poloni, cazaci sau turci și tătari, iar boierul, stăpânul moșiei, să fi mutat locuitorii mai spre dealul Pietrăriei, pe șleahul domnesc care era “drumul moldovenesc”.

Cu vremea, călugării  au închis mănăstirea care este posibil să fi fost unde este acum biserica cantacuzină și s-au retras într-o poiană pe versantul de vest al dealului Pietrăriei, unde acum este mănăstirea Lacuri, la nord vest de satul Deleni. Marele Dicționar Geografic al României, vol.III,  Ed.Socecu, 1900, București, p.99.

Gheorghe Ghibănescu publică în lucrarea Surete și izvoade (documente slavo-române) între 1400-1653, vol. XXI, editura Viața Românescă 1929 Iași, p.140-143 două ispisoace de întărire care apar ca fiind date la Hârlău sau în “dealul Hârlăului”

Ieremia Movilă (Moghilă în original) voievod a fost domn în Moldova în două domnii. Inainte și după domnia scurtă a întregitorului de țară Mihai Viteazul. Documentele sunt date în cea de a doua domnie (1600-1606). Din multele documente date de domn, inclusive la curtea domnească din Hârlău, dă un  ispisoc de întărire a unor sate, vii, mori și heleșteu ce sunt în ținutul Hârlău. Respectiv satul Coșoteni (probabil Coșula) la Orișcova (probabil Orășeni, fost sat în ocolul domnesc a târgului Botoșani, ținutul Hârlăului),  sat întemeiat de vornicul lui Petru Rareș, Mateiaș Coșovei și unde la 1535 se zidește mănăstirea Coșula. Beneficiarii ispisocului de întărire  sunt urmașii biv (mare) logofătului Matiaș: Isac Matieșescu, cu frații Ionașcu și Toader și surorile lor Nastasia, Anfimia, Sofronia și fiii Elisavetei.

In finalul ispisocului apare mențiunea că este “dat în dealul Hârlăului” în anul 7112 (1603) septembrie 17.

Un al doilea ispisoc, întărește un schimb de ocine între cei de mai sus. Aici apare ca având și semnătura lui Stroici logofăt. Și este mențiunea, că este dat în dealul Hârlăului.

Și aceste documente date de Ieremia Movilă Voievod  în septembrie 1603,  duc la concluzia că în luna septembrie și octombrie 1603 Ieremia Movilă a fost oaspete la curtea boierească a marelui logofăt Stroici. A se vedea și articolul publicat aici:

https://harlau625.wordpress.com/2014/08/08/noi-date-despre-curtea-boiereasca-de-la-deleni/

Nu am găsit nicăieri vreo legătură dintre moșia și satul Deleni cu familia Stroici. Insă este interesant că două documente domnești sunt contrasemnate de marele logofăt Stroici și sunt localizate la “Iugani, în dealul Hârlăului” și două „în dealul Hârlăului”.  Altă explicație nu văd decăt existența la 1603 a unei curți boierești la Deleni și a cărui stăpân era logofătul Lupu Stroici, gazdă a domnului Ieremia Movilă, după cum se vede, un vechi și de încredere slujitor și prieten a voievodului.

Aceste documente, ce sunt localizate ca fiind date la “Iugani, în dealul Hârlăului”, pun întrebarea dacă nu cumva satul Deleni la acea data (1603) se numea Iugani.

Despre Iugani a scris și Alexandru I. Gonța, în lucrarea “Documente privind Istoria României A.Moldova, sec.XV-XVII, (1384-1625) –indice numele de locuri”, Editura Academiei Române, 1990 București, p. 119,  unde arată că târgul Hârlău și moșia târgului se învecinează cu Deleni, Vlădeni, Giulești, Roșeani și Iugani  (DIR XV-VI, vol.I, 89-90, 144,227). La pagina 137, Iugani, cut (cătun) al satului Deleni, întărit lui Coste Bucioc mare vornic, (DIR sec.XVII, vol.IV doc.445, lucrare pe care din păcate nu am reușit să o procur sau citesc).

iugani_1603

Despre Coste Bucioc – mare vornic,  se cunoaște că a avut două fiice, una din aceasta a fost mama domniței Ruxandra Lupu, fiica lui Vasile Lupu voievod, căsătorită cu fiul hatmanului de cazaci  Bogdan Hmelnițchi, Timuș. Domnița Ruxandra a moștenit curtea boierească și moșia de la Deleni, care a fost preluată după moarte, de vărul acesteia (nepot a celei de a doua fiice a lui Coste Bucioc) căsătorită cu Iordachi Cantacuzino. ( Sever Zotta- articol în revista Ion Neculce – buletinul muzeului municipal Iași, fascicula 5/1925 p.8).

Ce este interesant, pentru oricine  merge în Maxut, la casele de la est de biserică ctitorită de logofăteasa Pulheria Ghica, în vale în Țărincă, îți spun că sunt din Iugani. Numele satului dispărut s-a păstrat în memoria localnicilor.

 

 

Comentariile sunt închise pentru Iugani, un sat din vecinătatea Hârlăului dispărut în secolul al XVII-lea.

Filed under istorie, Uncategorized

Documente istorice de mare valoare despre Hârlău, în arhivele Epitropei Sf.Spiridon din Iași.

Zilele acestea am avut posibilitatea să citesc o lucrare de acum 45 de ani a Arhivelor Statului: Epitropia Generală a Casei Spitalelor Sfântul Spiridon Iași (1824-1940) – inventar arhivistic, 1971 București.

In introducerea lucrării se face o scurtă evocare istorică a apariției, dezvoltării și desființării Epitropiei Generale Sf.Spiridon din Iași (1947). Este de interes partea cu donația făcută de logofăteasa Pulheria Ghica, a spitalului construit de ea la Hârlău.  De asemenea stăpânirea de către Epitropiei a moșiei și vatrei târgurilor  Hârlău, Cotnari și Tg.Frumos.

epitropia-generala

La pagina 28-29, se prezintă „Lista spitalelor, ospiciilor, bisericilor, paraclisurilor, azilelor, fermelor, stațiunilor balneare și școlilor” administrate de epitropia generală Sf.Spiridon din Iași.

Din listă la nr.crt.11, apare Spitalul “Pulcheria Ghica” din Hârlău, iar la nr.crt.41,  Paraclisul spitalului din Hârlău (actuala sală de operații de la etaj, a secției de chirugie a Spitalului Orășenesc Hârlău.

 

Documente despre Hârlău:

  1. 1836-1851 Darea cu embatic (arendă pe termen îndelungat n.n.) căminarului Neculai Pelin a unei vii de lângă târgul Hârlău, în afara vetrei târgului, proprietate a epitropiei.
  2. 1840-1846 Situația veniturilor Epitropiei, provenite din arenda moșiilor, velnițelor, dughenilor, bezmen (chirie pe locul unde se afla în târg dugheana, prăvălia, cârciuma, oborul, locuința etc. n.n.), printre care și a moșiei Hârlău.
  3. 1843-1851 Documente privind împresurarea (tendință de izolare și acaparare n.n.) a moșiilor  Hârlău și Cotnari ale mănăstirii Sf.Spiridon de către visterniceasa Pulheria Ghica, vistiernicul Iorgu Ghica (Deleni n.n.), spătarul Mihalache Cantacuzino, căminarul Alecu Hurmuzachi, biserica catolică, proprietari  ai moșiilor Maxut, Deleni, Ceplenița, Horodiște, și moșia Strahoțchi. Mărturii de la localinici, documente de la poliția Hârlău.
  4. 1845 Documente privind arendarea unor moșii printre care și a moșiei din jurul târgului Hârlău – contracte de arendare.
  5. 1846-1882 Documente privind aprovizionarea spitalului “Pulcheria Ghica” din Hârlău și a paraclisului spitalului și a spițeriei cu ceară și lumânări de către târgoveții din Hârlău.
  6. 1864 – documente privind banii dați spitalului din Hârlău pentru reparații și întreținere.
  7. 1892 – state de plată a salariului personalului medical și administrativ de la spitalul Pulheria Ghica din Hârlău.
  8. 1903 – Administrația spitalului Pulheria Ghica din Hârlău trimite Epitropei Generale Sf.Spiridon, un document cu nevoile de reparații și de personal care să fie angajat.
  9. 1904 – Statul de plată a personalului spitalului “Pulheria Ghica” din Hârlău.
  10. 1907- 1908  Documente privind plata pensieie medicului M.Orzescu de la spitalul “Pulcheria Ghica”  la ieșirea la pensie.
  11. 1908 – Rapoarte ale medicului M.Gane de la spitalul „Pulcheria Ghica” din Hârlău privind personalul spitalului.
  12. 1909 – Situație cu aprovizionarea cu medicamente și instrumente medicale a spitalului din Hârlău.
  13. 1914 – situația medicilor mobilizați de armată. Sunt 54 de medici ai Epitropiei din întreaga Moldovă. Situația medicilor mobilizați de la spitalul din Hârlău (15 pagini).
  14. Mobilizarea personalului spitalului din Hârlău (13 file). Spitalul devine de zonă interioară. Spitalul 144.
  15. 1916 – situația medicilor mobilizați de armată .
  16. 1917-1918 – situația bolnavilor și răniților militari, lipsa de fonduri, nevoi de reparații,
  17. 1917-1918  Documnete cu medicii și preoții epitropiei mobilizați de armată.
  18. 1918-1919 Documente privind pagubele suferite de Epitropie pe timpul războiului. Corespondența cu Ministerul de Război, Ministerul de Interne, privind plata despăgubirilor de război. Borderou cu lista de rechiziții făcute pe timpul războiului (1916-1921).
  19. 1919 – Documentele anchetei făcute la spitalul Pulheria Ghica privind  abuzurile săvârșite de intendent (administratorul spitalului n.n.).
  20. 1919 Documentele privind despăgubirile solicitate de Epitropie pentru daunele cauzate de război spitalului “ Pulheria Ghica” din Hârlău.
  21. 1919-1931 Documente  privind apelul făcut de Epitropiei la decizia de expropiere a moșiei din jurul Hârlăului de către Comisia județeană Botoșani de Expropiere.
  22. 1921 Un raport a medicului Ioan Agapi (fost primar al Hârlăului n.n.) privind personalul spitalului Pulheria Ghica, state de plată a personalului aprilie-iunie 1921.
  23. 1921 Documente de casare de veselă, lenjerie și alte materiale (1915-1921). Lista cu necesarul de material. Situația cu materialele intrate de la primăria comunei urbane Hârlău, dijma cuvenită spitalului.
  24. 1923 statul spitalului Pulheria Ghica, printre care și medicul Bazgan.
  25. 1929 – Concurs de medic – primar la Spitalul “Pulheria Ghica” din Hârlău. Candidați: Maria Diaca, Constantin Diaca, Alexandru Țaicu, președintele comisiei doctor Paul Anghel.
  26. Documente cu personalul spitalului “Pulheria Ghica” din Hârlău, intendent, infirmier, cerere de concediu a medicului C.Diacă.

epitropie-iasi-sf-spiridon

Această lucrare, este o mina de aur pentru cel care ar dori să scrie o monografie a spitalului “Pulheriei Ghica” din Hârlău. Documentele se găsesc la Institutul  “A.D.Xenopol” din Iași, Arhivele Statului Iași.

Pe acest blog citiți despre ctitorul spitalului din Hârlău, logofăteasa Pulheria Ghica la 11 mai 1854, primul spital privat din Moldova.

Mă gândesc ca o reparație istorică ar fi ca spitalul să recapete numele ctitorului ei Pulheria Ghica, așa cu prevede actul de donație către Epitropia Generală „Sf.Spiridon”, din 29 mai 1857 când a fost  pus sub patronajul Casei “Sf. Spiridon” din Iasi, facându-i o noua donație de 10500 galbeni. Amintesc și donația substanțială a familiei Krupenschi din Feredeni la construirea acestui spital.

Nu fac nici un fel de comentarii privind  situația din ziua de astăzi a acestui spital, o fac alții în spațiul virtual, și nu în culori prea luminoase.

https://harlau625.wordpress.com/2011/03/12/familii-boieresti-din-zona-harlaului-ghica-deleni/

 

 

 

Comentariile sunt închise pentru Documente istorice de mare valoare despre Hârlău, în arhivele Epitropei Sf.Spiridon din Iași.

Filed under istorie, Uncategorized

Școala Gimnazială Pârcovaci la 120 de ani.

Peste câteva zile va începe un nou an școlar. Căutând prin arhiva personală de documente și fotografii am găsit câte ceva.

Școala din Pârcovaci, potrivit unui proces verbal de inspecție a unui inspector școlar, ar fi existat la 20 noiembrie 1896.  Atunci exista o singură sală de clasă, într-o încăpere parcovaci-008închiriată de la un localnic, iar învățător era domnișoara Iordăchescu Maria.

In clasă existau 26 de elevi în clasa întâi. Abia la 1898 se termină construcția unei școli, cu o singură sală de clasă cu o capacitate de 80 de locuri. (Dumitru Maticiuc- Hârlău – istorie și legendă – monografie, editura PIM 2014, p.163.

 

Școala Gimnazială Pârcovaci. Fotografie din 30 noiembrie 2013

Monitorul Oficial al României partea a 2-a, nr.199 din 7 septembrie 1929. Subliniat cu albastru: Un certificat școlar dat în 1916, eliberat de școala primară mixtă din Pârcovaci elevului Ciobanu I. Dumitru. ciobanu_parcovaciUn alt document, datat 12 mai 1913. Este pagina 15 din „Noua Revistă Română. Pentru politică, literatură, știință și artă” care precizează că Pârcovaci este un cătun din Deleni, o bancă cu 2 învățători, singur în toată comuna. Bănuiesc că „bancă”, ar însemna în zilele noastre o „catedră”, cu doi învățători. Concluzia ar fi că Delenii la acea dată, nu avea școală.

parcovaci1913Doresc să urez elevilor, învățătorilor, profesorilor de la școala gimnazială Pârcovaci un an școlar rodnic, în pace și cu sănătate.

Aceiași urare și pentru Colegiul Național „Ștefan cel Mare”  Hârlău, Școala Gimnazială „Petru Rareș” Hârlău la început de an școlar.

Un comentariu

Filed under istorie, Uncategorized

Turtucaia, acum 100 de ani, un duș rece pentru conducerea României.

Citesc și recitesc despre evenimentele de acum 100 de ani.

Pe 27 august 1916, oficial România a intrat în război contra Austro-Ungaria. Însă după cum era de așteptat, ne-au declară automat război statele aliate Austro-Ungariei: Germania, Bulgaria și Turcia.

Statul Major General având informații despre mișcările de trupe spre granița României cu Bulgaria, întărește apărarea capului de pod de la Turtucaia (am văzut și sub forma Turtukaia) și în general frontiera de sud. In acest scop trimite Divizia 17 Infanterie (o divizie nou formată după mobilizare), cu Regimentul 36 Infanterie “Vasile Lupu” (existent la pace), Regimentul 76 Infanterie, Regimentul 79 Infanterie (ambele din rezerviști, constituite după mobilizare). Un total de 15 batalioane. Mai existau 4 batalioane de milițieni (care nu erau luptători, ci trupe auxiliare). La Turtucaia erau 20.000 de militari din care 15.000 de infanteriști care erau desfășurați pe un front de 30 Km. Artileria era de toate calibrele de la 37 mm la 210 mm total 83 de guri de foc. Comandant era generalul C.Teodorescu.

Bulgarii au atacat cu Divizia 4 Preslav, 17 batalioane, O brigadă a Diviziei 1 Sofia cu 8 batalioane, și un detașament mixt bulgaro-german comandant, maiorul von Hammerstein cu 3 batalioane bulgare și unul german. Aveau la dispoziție 128 de guri de foc, majoritatea calibru greu. Atât calitativ cât și cantitativ, inamicul era superior trupelor române.

Turtucaia_dspozitiv

În ziua de 31 august, inamicul, fără declarație de război,  a dat atacuri scurte, cu efective mici, de tatonare, asupra pichetelor de grăniceri. Operațiile propriu – zise asupra capului de pod au început vineri, în noaptea de 1/2 septembrie. Atacul a fost dat în așa fel încât să încercuiască capul de pod. Pe 5 septembrie, s-a dat atacul decisiv care a dus la căderea Turtucaiei. Au fost trimise întăriri de conducerea armatei, însă tardiv, în serii, în diferite momente ale luptei, direct în interiorul capului de pod, în loc să facă o grupare de forțe care să lovească din exterior dușmanul  și să despresureze fortăreața.

Pierderile românești s-au cifrat la aproximativ 34.000 de oameni (morți, răniți și dispăruți), alți 3.500 de oameni reușind să iasă spre Silistra din încercuirea realizată de trupele bulgaro-germane, în timp ce aproximativ două mii de ostași au scăpat trecând Dunărea spre Oltenița, înot sau cu ajutorul marinei fluviale române. Pierderile sângeroase ale românilor (morți și răniți) au totalizat 160 de ofițeri și 6.000 de soldați, în vreme ce 480 de ofițeri și 28.000 de soldați au ajuns în prizonierat.

Înfrângerea de la Turtucaia a marcat puternic conducerea României. În primul rînd moral, apoi strategic, a dus la oprirea ofensivei din Transilvania, la pierderi grele în personal și tehnică de luptă, inamicul a capturat o mare cantitate de muniție și materiale de război. A permis dușmanului să aducă forțe care au dus la o ofensivă strategică pe două fronturi, ce în 135 de zile a ocupat 2/3 din România. A fost un barometru a pregătirii pentru război a unor generali, state majore, a căror decizii greșite sunt principala cauză a înfrîngerii.

Mulți și-au pus întrebarea: de ce a fost nevoie să se fortifice și apere cu atâtea sacrificii un cap de pod, când  nu ai un pod de apărat?

Acest cap de pod, a fost o hotărâre politică a unor politicieni fără pregătire și viziune. Constantin Argentoianu, cunoscutul om politic,  afirma în memoriile sale:  „Turtucaia înseamnă o dată mare în evoluția politică a țării noastre. (…) Cu Turtucaia a început la noi ura împotriva partidelor. Turtucaia a pus în plină lumină goliciunea oamenilor cărora țara le încredințase soarta ei, aproape fără niciun control. Cu Turtucaia a luat naștere la noi o mentalitate nouă și se poate zice că, odată cu dezastrul de la Turtucaia, s’a trezit și opinia noastră publică la conștiința datoriilor ei”.

Mă întreb, oamenii politici de astăzi, au tras vreo concluzie din dezastrul militar a acelor zile?

Referințe:

Constantin Kirițescu „Istoria războiului pentru întregirea României”, vol.I, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989 București.

Turtukaia

 

 

Constantin Zagorit, „Turtukaia – Descriere amănunțită (…)”, Institutul Arte Grafice „Concurența” 1939, București.

(dețin ambele lucrări).

 

 

 

Despre primul război mondial se poate citi și pe Facebook:

https://www.facebook.com/Marele-Razboi-682022645156761/  și

https://www.facebook.com/voluntari1917/

 

 

Comentariile sunt închise pentru Turtucaia, acum 100 de ani, un duș rece pentru conducerea României.

Filed under istorie, Uncategorized