Corpul Voluntarilor Ardeleni la Hârlău – cronologie –


23 iulie 1914, Austro-Ungaria, după ultimatumul dat Serbiei, atacă această țară și se declanșează primul război mondial. Românii ardeleni, cetăţeni ai monarhiei austro-ungare, erau supuşi îndatoririlor cetăţeneşti din Imperiul Austro-ungar. Printre aceste îndatoriri se număra şi datoria de a servi în armata chezaro-crăiască. Cu toate că dintre naţiunile dominate din imperiu, românii se situau ca şi număr înaintea altora, precum slovacii, rutenii, slovenii şi italienii, numărul ofiţerilor de orice grad, inferior sau superior, era mult mai mic decât al acestora din urmă.

In armata austro- ungară au fost mobilizați din Transilvania 929.500 de soldați și ofițeri (16,5% din populație). Structura etnică a celor mobilizați: 484.924 români (52,27% din populația românească); 257.110 unguri (27,75%); germani 87.500 (9,4% din populația germană); din alte grupuri entice (evrei, ruteni,slovaci, țigani) 96.966 de personae, respective 10,52% din aceste populații.

Intre 1 august 1914- octombrie 1918, au fost trimiși pe front 650.000 de români ardeleni. La acest număr se adaugă alţi peste 34.000 români care au fost încadraţi la serviciile auxiliare, partea sedentară sau au fost mobilizaţi pe loc. Se estimează că 449.000 de români au acționat în prima linie în cele mai periculase sectoare ale frontului.  Dintre toţi aceşti români ardeleni, peste 41739  vor cădea în luptă sau vor fi daţi dispăruţi pe câmpurile de luptă ale Europei, acolo unde i-a trimis monarhia austro-ungară, să moară pentru scopuri care nu erau ale lor. Alţi 11.275 au murit in urma ranilor căpătate, 29.839 au fost dati disparuti pe front, iar 25.406 au ramas invalizi pe viata. Cifrele in cauza reprezinta aportul de sange dat de romanii ardeleni §i bucovineni pentru interesele monarhiei habsburgice. peste 60.000 vor fi răniţi, vor rămâne invalizi sau se vor îmbolnăvi pe front. Vor rămâne în urma acestor morţi, răniţi şi dispăruţi, aproape 80.000 orfani şi peste 38.000 văduve, cifre la care se adaugă mii de alţi români ardeleni refugiaţi în România, arestaţi sau internaţi în lagăre de către autorităţile chezaro-crăieşti.

Mai 1917 Lagărele de prizonieri din Rusia , au fost , de regulă, instalate în vechi cazărmi, pe câmpurile de concentrare sau în taberele în care erau efectuate exercițiile armatei ruse. Prizonierii descriau lagărele ca pe miște barăci vechi,de lemn,și acoperite cu scânduri, putrezite de vreme .Despre interior, relatările spun că erau paturile mici,strâmte,așezate pe ambele laturi ale încăperi. Barăcile erau uneori înguste și mici, alteori uriașe și goale, ele fiind oadevărată temniță. Hrana zilnică a prizonierului român, era aproape invariabilă,pâine ca gunoiul, cașa(grâu fiert) neagră și murdară, de multe ori , amestecată cu nisip, și sci(ciorbă) niște lături în care bâjbâie gândaci .Ca urmare a condițiilor umane și sanitare, prizonierii arătau foarte slăbiți.

Drept dovadă, ne poate servi caracterizarea făcută de Voicu Nițescu în 1917, acesta spunea că mai toți sunt palizi cu grumazii subțiați și cu oasele feței ieșite din afară, părul capului , rări, iar ochii, căzuți adânc în orbite,le tremurăca niște neputincioase pâlpâiri de opaiț. Cu toții arătau triști și ameințau în permanență să se prăbușească frânți de oboseală și de foame.

15 august 1916, la intrarea României în război, erau înrolați ca voluntari în armata română 30.000 de ardeleni.

August 1916, în prizonierat în Rusia se găseau 120.000 de prizonieri români proveniți din armata austro-ungară.

15 august1916 – august 1919, peste 100.000 de ardeleni au fost încadrați și au luptat în armata română.

Octombrie 1916. La cererea guvernului României de eliberare a 15.000 de prizonieri români, guvernul țarist solicit același unmade de prizonieri germani sau austro-ungari.

Decembrie 1916, Marele Cartier General rus a acceptat organizarea

unui lagar de primire a voluntarilor româ ni in comuna Darnita, din apropierea orasului Kiev. Situata intr-o frumoasa padure de brazi, comuna Darnita era un punct de viligiatura si de petrecere a timpului liber de catre locuitorii Kievului. Aici vor astepta mai bine de o jumatate de an, primii dintre voluntarii româ ni, constituirea primului batalion de voluntari care va pleca sa lupte in componenta armatei româ ne. In acel decembrie al anului 1916, cu geruri de peste -30ºC, la Darnita, 250 de ofiteri si 1.200 de subofiteri si gradati au constituit nucleul viitoarelor unitati de voluntari români. Acest nucleu a primit denumirea de Comandamentul „Corpului de voluntari ardeleni si bucovineni”. In conducerea acestui Corp de voluntari erau cuprinsi ofiterii de rezerva: dr. Pompiliu Nistor, dr. Victor Deleu, Vasile Chiroiu, Ion Vescan, Emil Isopescu.

Desfașurarea generală a războiului și mai ales luptele politice, care vor duce la

căderea țarismului, au făcut ca voluntarii români concentrați la Darnița să rămână într-o îndelungată așteptare.

23 februarie 1917, Ministerul de Război al României emite ordinul nr. 1191 prin care se constituie Corpul Voluntarilor ardeleni-bucovineni din Rusia. Ulterior, acest Corp se va numi Corpul 1 al Voluntarilor ardeleni-bucovineni, în urma formării celui de-al doilea Corp al voluntarilor, care va lupta în Siberia.

La 23 februarie 1917 a sosit la Darnita, Lt.col. Constantin Gh. Pietraru, ofiter activ al armatei române, care a fost desemnat de Marele Cartier General român să organizeze constituirea, echiparea si afluirea spre țară a unitatilor de voluntari.

Februarie 1917, locotenentul-colonel Constantin Pietraru a sosit în Rusia ca delegat al M.C.G. La 7 februarie acesta raporta că la Darniţa erau adunaţi 308 ofiţeri, din care 12 foşti activi, 236 rezervă, 45 voluntari, 3 medici, 11 studenţi în medicină. În afară de aceştia, mai existau în diferite lagăre răspândite pe tot cuprinsul Rusiei încă 250 de ofiţeri şi cel puţin o sută de mii de soldaţi.

La 3/16 martie 1917 s-a anunţat oficial constituirea Corpului Voluntarilor Români din Rusia, cu sediul la Darniţa, iar a doua zi voluntarii au semnat un angajament prin care se puneau cu “trup şi suflet în slujba patriei adevărate”. Acest angajament, cu conţinut de jurământ militar, sublinia hotărârea fermă a ardelenilor şi a bucovinenilor de a deveni “ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi români, cu aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cei din armata română”. De aceea, voluntarii ardeleni îşi asumă faptul că “din momentul subscrierii acestui angajament ne considerăm ca făcând parte din armata română şi, prin urmare, acei dintre noi care nu vom răspunde la chemare vor fi consideraţi dezertori şi pedepsiţi conform legilor româneşti”.

5 martie 1917, prizonierii români din lagărul de prizonieri Darnița (lângă Kiev) dau un manifest publicat în țară și ziarele din Rusia și Moldova, care spunea:

„Astăzi, când noi românii, ca şi celelalte neamuri subjugate, ne-am convins definitiv că nouă, ca români, nu ne mai este posibilă existenţa în cadrele statului austro-ungar; noi, care, în limbă, în cultură, în structura socială şi în întreaga noastră fiinţă etnică şi politică formăm un trup unic şi nedespărţit cu toate celelalte părţi constitutive ale naţiunii române, cerem cu voinţă nestrămutată încorporarea noastră la România liberă, pentru a forma împreună cu ea, un singur stat naţional românesc […] Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viaţa şi averea noastră, femeile şi copiii noştri, viaţa şi fericirea urmaşilor noştri. Şi nu ne vom opri, până ce nu vom învinge ori vom pieri.”

 La 5/18 aprilie 1917, lt.col. Pietraru reuseste să obțina promisiunea verbala a ministrului de razboi, Gucicov, de a recruta un numar de 30.000 de voluntari și aceasta numai la intervenția diplomatică a prim- ministrului român, I.I.C. Bratianu. A urmat opozitia generalului Romanovsky, noul sef al Marelui Cartier General rus, care a ordonat ca din cei 120.000 de prizonieri români aflati în lagarele rusești sa fie recrutați doar 5.000 si acestia numai din circumscripția militara a Moscovei, zona unde se găseau aproximativ 10.000 de prizonieri români. In acest timp, prin lagarele de prizonieri, s-a raspândit zvonul ca autoritățile austro-ungare confisca averile și spânzura membrii familiilor celor ce se inscriu în Corpul de voluntari. Acest fapt nu a descurajat avântul patriotic al prizonierilor români, ci a stimulat cererea lor de a se înscrie în Corpul voluntarilor pentru a lupta în armata româna alături de cei 29.000 de soldați si 1.816 ofițeri transilvaneni cuprinți în efectivele armatei române, încă de la intrarea României în război. Un manifest al voluntarilor ardeleni semnat de doctoral Victor Deleu se arăta că: Noi vrem să fim armata Ardealului, care cere eliberarea definitivă și Unire! Noi nu vrem o țară cucerită, ci să ne eliberăm cu forțele noastre. Spânzurătoare? (Se zvonea că dușmanul dacă va captura prizonieri din rândul voluntarilor, vor fi spânzurați) Să fim spânzurați. Dar să se știe că Ardealul însuși luptă pentru libertate și Unire!”

 3/16 martie 1917, generalul Constantin Coanda primeste acceptul Inaltului Comandament rus de a recruta si a constitui la Darnița Corpul voluntarilor români, fara insa a se preciza efectivele acestui Corp

18 mai 1917, Comandamentul Voluntarilor Români de la Darnița, face pregătiri pentru trimitarea în țară a primului detașament de voluntari ardeleni și bucovineni.

24 mai 1917, Corpul Voluntarilor Români este instalat la Kiev, iar a doua zi începe echiparea ostaşilor şi a ofiţerilor, în condiţii foarte grele, din cauza lipsei sprijinului autorităţilor ruse şi a lipsei materialelor şi a banilor. Astfel, deşi voluntarii urmau să fie echipaţi întocmai ca şi ostaşii români, cu uniforme româneşti, lipsurile de tot felul au făcut aceşti voluntari să fie echipaţi într-o uniformă cu totul neobişnuită pentru combatanţii armatei române. Astfel, culoarea uniformei era verde (în loc de gri-bleu), vestoanele erau modele franceze, chipiele ofiţerilor model belgian, rozeta tricoloră de pe coifură fiind românească. Transportul spre Moldova al voluntarilor a constituit o nouă greutate de rezolvat, până la urmă plecarea fiind posibilă de la Kiev pe data de 3 iunie 1917.

Pe  4 iunie 1917 voluntarii ajung în gara Chișinău  unde sunt întâmpinaţi cu un  mare entuziasm de către populaţie. Voluntarii primesc aici un drapel românesc, iar în replica Victor Deleu, ofiţer voluntar, răspunde:

„Jurăm să ducem la Alba Iulia steagul pe care ni l-aţi dat, sau să murim sub cutele lui în drum spre cetatea visurilor noastre.”

7 iunie 1917, trenul cu voluntarii ardeleni împodobit cu ramuri verzi și steaguri tricolore care ajungea de la Chișinău în gara Iași, unde îi aşteaptă ministrul de război Vintilă Brătianu, generalii Constantin Prezan, Constantin Christescu, Nicolae Petala, Vlădescu, Vasilescu şi Herescu, Octavian Goga cu un grup de refugiaţi ardeleni şi o mare mulţime de oameni. Onorul este dat voluntarilor ardeleni în piaţa gării de către un regiment de vânători din armata română, prezenţi cu garda la drapel şi fanfara militară.

8 iunie 1917, în dealul Șorogarilor, pe platoul de pe strada Moara de Vânt din Iași, primul detașament de voluntari depune jurământul de credință față de țară în prezența regelui, guvernului României, conducătorii misiunilor militare aliate prezente la festivitate.

8 iunie 1917, după depunerea jurământului, în Piața Unirii din Iași, are loc o adunare populară unde sunt salutați de populație voluntarii ardeleni. Se rostesc cuvântări de oficialități și ofițeri din detașamentul de voluntari. După adunare, defilează pe strada Lăpușneanu, dând onorul regelui aflat la balconul reședinței regale, actualul Muzeu al Unirii.

9 iunie 1917, și zilele următoare, voluntarii ardeleni sunt repartizați la unitățile din Iași și împrejurimi, regimentele de infanterie 26 Rovine, 3 Olt, 19 Caracal şi 5 Vânători din Divizia 11 Infanterie, unde-și completează instrucția.

14 iunie 1917, se constituie pe lângă Marele Cartier General al armatei române “Biroul A.B.” cu atribuțiuni de ținere  a evidenței voluntarilor ardeleni, bucovineni și bănățeni înrolați în armata română.

Iunie 1917, la Kiev se înființează “Serviciul voluntarilor de origine română din Rusia”.

22 iunie 1917,  O. C. Tăslăuanu a primit cu satisfacţie sosirea primului batalion de voluntari transilvăneni şi bucovineni în Iaşi. El a scris un articol intitulat “Către noii ostaşi ardeleni, pe care l-a publicat în paginile ziarului “Neamul Românesc din 22 iunie 1 9 1 7”. Autorul preciza că ardelenii aflaţi pe front au primit evenimentele ce se derulau în capital provizorie a României cu mare satisfacţie căci, „o rază de bucurie ne-a înseninat sufletele încercate, întărindu-ni-le în credinţa căreia ne închinăm de la începutul războiului european. Inimile noastre v-au strâns în braţe cu dragoste ca pe nişte vechi şi buni tovarăşi de fapte de care am fost despărţiţi multă vreme ( … ). Ochii noştri s-au înnourat de lacrimi când am citit că aţi sosit în strâmtoarea colţului de pământ românesc în care ne-au ghemuit nădejdile”. Semnatarul articolului adresa un cuvânt de bun venit camarazilor sosiţi sub flamurile naţionale, pentru a căror apărare, timp de zece luni de zile au sângerat mii de ardeleni, pentru biruinţa cărora mai luptă fără preget miile care au mai rămas”. O. C. Tăslăuanu a reliefat apoi, că prin voluntarii sosiţi la Iaşi a fost prezent întreg Ardealul în capitala provizorie a României. „Ceata noastră, a celor care au slujit până acum cu credinţă steagurile româneşti a fost toată la sărbătoarea mare ce ne-a închegat într-un singur trup şi suflet pentru toate vremurile”. În final, autorul articolului a evidenţiat semnificaţia primului batalion de voluntari ardeleni bănăţeni şi bucovineni „Venirea voastră, dragi şi norocoşi tovarăşi de arme, a luminat cerul nădejdilor noastre ale tuturor. Ea înscrie o nouă epocă de vitejie în istoria poporului nostru, care astăzi arde de o singură dorinţă de a merge înainte.

27 iunie – 20 august 1917, comisia de recrutare din circumscripția militară Moscova, trimite în țară 1500  de voluntari din care 100 de ofițeri.

Iunie 1917, apare organul de propagandă a voluntarilor ziarul “România Mare” care era distribuit prin grija serviciului voluntarilor în toate lagărele de prizonieri din Rusia.

20 iulie 1917, sosește în gara Iași, un al doilea eșalon cu 100 de ofițeri și 550 soldați, voluntari ardeleni și bucovineni.

21 august/3 septembrie 1917, în regimentele angajate în sângeroasele lupte de la Mărășești, au luptat 650 de voluntari ardeleni în sectoarele de front Zăbrăuți și Fitonești. 129 de voluntari care s-au distins în luptă au fost decorați.

20 august 1917, un al treilea eșalon de voluntari ardeleni sosește în Iași.

22 august 1917, după nenumărate intervenții și demersuri pe lângă guvernul rus, comisia de recrutare primește aprobarea de a face 30.000 de recrutări din toate lagărele de prizonieri unde sunt deținuți români.

12/25 septembrie, sosește în țară un alte două eșalone de voluntari ardeleni.

12/25 septembrie, Ion Grămadă, fiu de țăran din satul Zaharești, Bucovina, voluntar în armata română, scriitor și istoric, a fost ucis în bătăliile de pe valea Trotușului.

Sfârșitul lunii septembrie, Octavian C.Tăslăoanu, la solicitările românilor din Ardeal, aflați în prizonierat la ruși, și a românilor din Basarabia, face un memoriu adresat regelui Ferdinand I, prin care-i solicită înființarea unei Legiuni ardelene format din prizonieri ardeleni și bucovineni.

Pe 7 octombrie, Octavian C. Tăslăoanu, este primit de colonelul Stârcea, adjutant regal căruia îi înmânează memoriul. Pe 9 octombrie regele îi răspunde la memoriu că nu este de acord cu înființarea unei Legiuni Ardelene, însă este de acord cu înființarea unor regimente ardelene. Așa a început organizarea Corpului Voluntarilor Ardeleni în Moldova ce în luna noiembrie ia ființă la Hârlău.

Pe 28 noiembrie 1917 se constituie la Hârlău Corpul Voluntarilor Români, comandat de colonelul Marcel Olteanu și un Serviciu Central,  pentru a se transfera aici activitatea centrului de recrutare de la Kiev şi cu scopul de a înfiinţa o divizie exclusiv din voluntari ardeleni. Pentru a li se da satisfacţie voluntarilor, se înfiinţează în cadrul Corpului de la Hârlău, trei regimente de voluntari.

30 septembrie/13 octombrie, un alt eșalon militar cu trupă, voluntari ardeleni, sosește în gara Iași.

27 octombrie/9 noiembrie, un nou eșalon de voluntari ardeleni și bucovineni ajunge în țară.

Până la sfărșitul lunii decembrie 1917, au fost trimiși în țară 450 de ofițeri și aspiranți și 8963 soldați din răndul prizonierilor români din Rusia.

dispunerea Corpului Voluntarilor Ardeleni

La începutul lunii decembrie 1917 Regimentul I „Turda” (comandant lt.-col. Dragu Buricescu), se dispune în satele Scobinți, Bădeni și Buhalnița, județul Iași

la 20 decembrie 1917 Regimentul II „Alba Iulia” (comandant lt.-col. Constantin Paşalega), în satul Ceplenița și Cotnari.

La  începutul anului 1918,  Regimentul III „Avram Iancu”  commandant lt.col. David se dispune în satul Deleni.  Era preconizată înfiinţarea celui de-al patrulea regiment, “Severin”, dar tratativele de pace cu Puterile Centrale au întrerupt organizarea acestui regiment. Până la finalul anului 1917 au sosit în Moldova peste 8.000 voluntari ca şi ostaşi, peste 200 ca şi ofiţeri şi alţi 240 ca şi aspiranţi, un număr mai mic rămânând la Kiev pentru a continua activitatea de recrutare a noilor voluntari.

Corpul Voluntarilor Ardeleni,  a fost subordonată inițial Diviziei de grăniceri – redenumită din 24 ianuarie 1917Divizia a 16-a și a redevenit iarăși la 1 februarie 1918, Corp subordonat direct Marelui Cartier General al Armatei Române. În componența acesteia a intrat și un al treilea regiment numit III „Avram Iancu”– format la începutul anului 1918 și comandat de locotenent-colonelul David  (cu baza la Deleni). Fiecare dintre cele 3 regimente a fost alcătuit din câte 3 batalioane de instrucție și din câte un batalion de mars.

Cei care absolviseră instrucția în școala militară din Botoșani au fost repartizați la instruirea soldaților. În martie 1918 mai mulți elevi și soldați au fost trimiși, la școala specială de mitraliere din Iași. Printre preoții confesori destinați a asigura trupei serviciile religioase s-a aflat și Ion Agârbiceanu, încadrat Regimentului I „Turda” de la Crăciunul anului 1917 până la demobilizare (acesta se refugiase în țară odată cu retragerea Armatei Române din Transilvania). Medic-șef al aceluiași regiment a fost numit Pompiliu Nistor.

Decembrie 1917, preoți militari din Corpul Voluntarilor Ardeleni. Popa Iacob, (1872-1937): vicar foraneu al Făgăraşului, prepozit al Capitelului Metropolitan din Blaj, vicar general arhiepiscopesc. S-a născut la Teiuş într-o familie de grăniceri, a studiat la Liceul şi la Seminarul din Blaj, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Budapesta. A fost hirotonit preot celib în 26 iunie 1904 de către mitropolitul Victor Mihályi de Apșa preot şi vicar greco-catolic al vicariatului unit al Făgăraşului: în momentul retragerii armatei române din Transilvania s-a refugiat în România, ajungând până în Rusia, unde a contribuit la organizarea cetelor de voluntari români pentru formarea regimentelor ardelene.

Agârbiceanu Ioan, preot, scriitor şi canonic greco-catolic: s-a născut la 19 septembrie 1882 în comuna Cenade din comitatul Târnava Mică. A studiat teologia şi literele la Universitatea din Budapesta şi a fost hirotonit preot în 1906 pentru parohia Buciumşasa de lângă Abrud, unde a slujit până în aprilie 1910, când a fost transferat la Orlat din judeţul Sibiu. Odată cu retragerea armatei române din Transilvania, în septembrie 1916, s-a refugiat alături de soţie şi cei patru copii în România. S-a înrolat ca preot militar în corpul voluntarilor ardeleni din Rusia, de unde a ajuns în Basarabia în noiembrie 1917, poposind apoi în Iaşi, ca apoi să fie numit preot militar la Regimentul I Turda dislocat în Deleni și ulterior la Scobinți, până în luna mai 1918.

Stroia Nicolae, preot greco-catolic în comuna Şard, judeţul Alba: s-a refugiat în Moldova în anul 1916 şi s-a înrolat în armata română ca sanitar la spitalul din Hârlău şi apoi la Buhalniţa cu Regimentul II Alba  Iulia alături de ceilalţi ardeleni. A fost demobilizat în 3 martie 1918.

Andrei Gâlea (1883-1975): preot ortodox, consilier arhiepiscopesc la Mitropolia Ardealului din Sibiu, slujitor la Catedrala Mitropolitană şi autor a diferite studii istorice. A fost hirotonit diacon de mitropolitul Ioan Meţianu în 14 martie 1910 pe seama bisericii din Porceşti. În octombrie 1916 s-a retras în Moldova, unde a activat ca profesor la o şcoală din Fălticeni. A fost evacuat în Ucraina ajungând la Gruskaia, de unde a revenit în Moldova în ianuarie 1918, fiind hirotonit de mitropolitul Pimen Georgescu preot. A fost numit duhovnic al celor două regimente de voluntari ardeleni, „Turda” şi „Alba Iulia”, alături de care a participat în campania împotriva bolşevicilor unguri din primăvara anului 1919. Detalii biografice la Mircea Păcurariu, „Preotul consilier arhiepiscopesc dr. Andrei Gâlea”, în Idem, Cărturari sibieni de altădată, pp. 479-481.

Florian Valeriu, protopop greco-catolic în Racoviţa, judeţul Sibiu: în toamna anului 1916 s-a retras alături de armata română dincolo de Carpaţi, ceea ce a dus la sechestrarea de către autorităţile maghiare a întregii sale averi mobile şi imobile, fiind totodată declarat trădător de patrie. După ce s-a înfiinţat „Corpul Voluntarilor Români”, a fost trimis de Marele Stat Major Român în Rusia ca preşedinte al comisiei a VII-a pentru recrutarea voluntarilor din fosta armată austro-ungară, prizonieri în Rusia.

Decembrie 1917, comitele cetățenești, profesionale și autoritățile din Cahul și Leovo, (Basarabia) fac apel la autoritățile române să trimită forte militare pentru a proteja populația moldovenească supusă represariilor și jafurilor de către dezertorii constitute în bande din armata rusă. Se hotărăște ca de la Kiev să se trimită la Chișinău un regiment de voluntari ardeleni care să fie la dispoziția directorului Republicii Moldovenești. Ce s-a întămplat cu primul detașament de voluntar ardeleni, mai jor (6/19 ianuarie 1917).

Decembrie 1917 sosi la corpul voluntarilor un grup de cărturari ardeleni şi bucovineni, voluntari şi ei, cari absolviseră instrucţia în şcoala militară din Botoşani în compania de voluntari de sub comanda căpitanului Beldiceanu. Noii elevi plotonieri fură întrebuinţaţi la deprinderea soldaţilor voluntari cu metoda de luptă după instrucţia românească. Voluntarii avură, între altele, însărcinarea să păzească şi să menţie în acea parte a ţării ordinea periclitată de armatele ruseşti care se găseau în plină debandadă.

Decembrie 1917, pentru instruirea voluntarilor din regimentele Corpului Voluntarilor Ardeleni se detașează de la unități ofițeri și subofițeri cu experiență de luptă.

Noiembrie –Decembrie 1917. Dezagregarea armatei ruse din Moldova a adus mari problem statului roman. Drumurile, satele și orașele erau pline de soldați plecați de la unitățile lor, fără comandanți, își vindeau  pe nimic echipamentul și materialele militare sau obiecte predate de la localnici. Guvernul ia măsuri de asigurare a liniei frontului și de control a trupelor rusești care se retrăgeau. Corpul Voluntarilor Ardeleni de la Hârlău, alături de Diviziile 1 și 2 Vânători, Divizia 16 Infanterie sunt în rezerva Marelui Cartier General.

21-22 decembrie 1917, 2 batalioane de voluntari ardeleni din Regimentul I Turda (Scobinți), regimentele 9 și 10 vânători, și 2 batalioane din Regimentul 1 Grăniceri, încercuiesc și lichidează o rebeliune bolșevică, din gara Socola, dezarmează trupa și o trimit peste Prut.

6/19 ianuarie 1918. Având forța aproximativă a unui batalion, eșalonul cu 850 de voluntari ardeleni ce venea din Rusia a ajuns în gara Chișinău în dimineața zilei de 6/19 ianuarie, în condițiile în care sosirea sa – pregătită din timp, fusese deconspirată „Filialei Frontului” – organizația militară bolșevică de pe plan local, care între timp declanșase un puci pentru a prelua conducerea guberniei Basarabia. Poziționate din timp, trupele bolșevice au forțat prin folosirea armamentului individual din dotare și a artileriei, depunerea armelor de către detașamentul de voluntari. Soldații sunt dezarmați, batjocoriți, bătuți, cu uniformele rupte, sunt purtați pe străzile Chișinăului. O parte din voluntari sunt eliberați de trupele moldovene și adăpostiți în cazărmile lor.

Dislocate cu 1 până la 2 zile înainte dincolo de Prut, trupele române de sprijin formate din 5 batalioane, grăniceri și voluntari ardeleni, veniți direct de la Iași (din care 4 destinate direct Chișinăului) au întâmpinat o rezistență militară rusă semnificativă, care a determinat  retragerea lor prin luptă spre Ungheni.

8 ianuarie 1918, se închei la cererea rușilor activitatea comisiilor de recrutare. Ultimii voluntari sosesc în țară. Au fost înrolați în armata română 8523 voluntari din rândul prizonierilor ardeleni, bucovineni și bănățeni aflați în Rusia.

La 28 februarie 1918 Corpul Voluntarilor a primit ordin să predea armamentul și să demobilizeze treptat, ceea ce s-a întâmplat până la 1 mai. La Hârlău a continuat să funcționeze o permanență care a avut grijă de depozitele de alimente. O parte dintre voluntari au plecat totuși până la urmă odată cu francezii, spre a lupta în cadrul Legiunilor în curs de formare din Franța și Italia. Doar 17 voluntari din totalul transilvănenilor care își exprimaseră inițial intenția de a lupta în Franța, au acceptat înrolarea în Legiunea străină. Aceștia s-au îmbarcat pe nava Huntsend, care a repatriat ultimii membrii ai Misiunii Franceze.

Mai 1918, în urma tratativelor de pace duse cu Puterile Centrale, României i se impune să îşi demobilizeze armata. În cadrul acestei impuneri intra şi desfiinţarea Corpului Voluntarilor Români de la Hârlău.

Astfel, după demobilizarea Corpului Voluntarilor, se găseau în Moldova peste 30.000 ţărani şi 1.500 intelectuali ardeleni şi bucovineni ce serviseră în armata română. Dintre aceştia 10.000 proveneau din rândurile foştilor prizonieri din Rusia, aproximativ 15.000 proveneau din rândurile celor care se refugiaseră peste Carpaţi, peste 5.000 însoţiseră în anul 1916 armata română în retragerea din Transilvania, iar alte câteva mii continuau să se strecoare din Rusia tot din rândul prizonierilor.

Mai 1917, una din condiţiile tratatului de pace de la Buftea este şi dizolvarea corpului de voluntari, a căror extrădare o ceruse duşmanul.

“Când zvonurile desluşiră tot mai mult condiţiunile păcii de la Buftea, o jale de nedescris se lasă pe sufletele voluntarilor. Nu puteau înţelege această prăpastie ce suhnise atât de dureros între realitate şi visul lor alintat de un şir de generaţii. Lovitura venise cu atâta cruzime, încât voluntarii la început nici nu credeau că se dărâmase pentru o clipă, visul cel mai scump al neamului. Pe o noapte neagră şi pâcloasă coborârăm spre gara Iaşi pentru îmbărcarea.În oraşul abătut nu întâlneam decât patrule şi sentinele. În atmosferă pluteau parcă sufletele celor 800 de mii soldaţi cari ne şopteau că ei nu în zădăr îngrăşară pământul ţării cu sângele lor. În clipele acelea de grea cumpănă pentru Ţară desperarea şi obida era mare, dar încrederea în dreptatea imanentă nu dispăruse. În gara Iaşi voluntarii deprimaţi începură să-şi descarce aleanul, cântând doine trăgănate. În noaptea ceea răsunară în capitala Moldovei doinele ardeleneşti, frumoase şi fermecătoare, răsunară cântate cu mare foc de voluntarii stânşi de dorul după Ardeal şi Bucovina. 

La despărţire d-nul general Olteanu într-o cuvântare înflăcărată ne-a încurajat să ţinem sus frunţile, în bătătura de la Hârlău voluntarii urmând în curând să se adune iarăşi spre a purcede să sfărme pentru vecie cătuşele robiei. Voluntarii se răspândiră în toate părţile în preajma Paştilor din 1918, sperând în dezolarea lor să-şi afle un rost pe lume. Unii ofiţeri cum au fost Ghişa, Bufnea ş.a., au înfruntat toate pericolele strecurându-se printre armatele bolşevice din Rusia până în fundul Siberiei la legiunea cehoslovacă- română, unde au luptat vitejeşte împotriva armatelor bolşevice”. (citat din Mariana Gurza: „Vasile Pârvan, un Slavici al Bucovinei”, apărut în  Editura Fundaţiei pentru Cultură și învățământ “Ioan Slavici”, 2013 – Timișoara: Editura Eurostampa, 2013, p.21-27).

3 octombrie 1918: Apare Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România.

28 octombrie 1918, conform înțelegerii cu aliații francezi și apelului Comandamentului francez din Balcani, armata română este mobilizată. Au fost mobilizate întâi diviziile dislocate în Moldova,

10 noiembrie 1918 Corpul Voluntarilor Români era din nou gata de luptă, iar în semn de preţuire pentru serviciile aduse Patriei, regele le permite voluntarilor ardeleni şi bucovineni să facă parte din unităţile militare care vor intra în Bucureştiul eliberat.

La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia Corpul de Voluntari a fost reprezentatat de o delegație condusă de Victor Deleu, acesta fiind ales în Biroul Marii Adunării.

Odată cu instituirea puterii Consiliului Dirigent în Transilvania, Partidul Național Român (și din cadrul acestuia în special Iuliu Maniu) s-a opus inițial din motive politice, remobilizării Corpului de Voluntari.  Cu toate acestea Corpul Voluntarilor a fost reînființat la 1 noiembrie 1918, moment în care s-a hotărât și remobilizarea acestuia. Unitățile sale au fost puse ulterior la dispoziția Consiliului Dirigent din Sibiu, la 3 decembrie. Pe lângă Președinția acestuia s-a înființat la 11 decembrie 1918 „Serviciul Corpului Voluntarilor Ardeleni”, care a preluat de la Serviciul central din București arhiva și gestiunea Corpului Voluntarilor. Pe fondul derulării rapide a evenimentelor, voluntarii au fost lăsați la vetrele lor temporar, pentru a-și regăsi familiile după patru ani de război și pentru a întări Gărzile Naționale Române. După 1 lună – prin Ordinul de chemare nr. 167/1919 au fost din nou rechemați pentru a sprijini din cadrul Armatei Române, preluarea teritoriului transilvănean. Pe măsură ce foști prizonieri din Rusia au sosit în țară, aceștia au fost chemați să sporească efectivul lupătorilor transilvăneni. Organizarea noilor unități de voluntari a fost încredințată tot lui Victor Deleu, în calitatea sa de secretar al Resortului Internelor din Consiliul Dirigent, soldații unităților dându-și singuri denumirea de „Voluntarii lui Deleu”.

1 decembrie 1918, Intrarea trupelor române în capitala eliberată. Din unitățile ce au intrat în București au fost și unități de voluntari ardeleni.

Pe data de 3 decembrie/16 decembrie 1918 voluntarii ardeleni sunt transportaţi cu trenurile în Transilvania. Voluntarii erau regrupaţi în Corpul Voluntarilor, dar mai existau mulţi alţi voluntari încadraţi în unităţi militare româneşti (diviziile 1,2,3,4,5,6 şi 7, divizia 1 vânători şi Corpul grănicerilor). Ajunşi în Ardeal, li se acordă tuturor voluntarilor o permisie pe timp limitat, pentru ca apoi subordonaţi fiind Consiliului Dirigent, să li se alăture şi voluntarii ce luptaseră în cadrul armatei italiene, precum şi voluntarii Gărzilor Naţionale Române din Transilvania.

Februarie 1919, pentru asigurarea adâncimii operative a armatei române care opera în Transilvania, Marile Cartier General, a introdus în luptă, 3 regimente de jandarmi ardeleni nou înființate, și două regimente de voluntari ardeleni (Regimentul “Avram Iancu” și Regimentul “Alba Iulia”). Misiunea acestora era de a menține ordinea, paza căilor ferate și comunicațiilor în adâncimea armatei din Transilvania.

Martie 1919, Teritoriul ocupat de armata română a fost împărțit în 2 zone de supraveghere, ocupate de regimentele de voluntari “Alba Iulia” și “Avram Iancu”, precum și un regiment de voluntari sosiți din Italia. (Regimentul “Horia-Odorheiu”). Aceste regimente făceau parte din Divizia 1 de Vânători.

10 aprilie 1919, patru regimente ardelene, din Diviziile ardelene XVI și XVIII, încă în formare, sunt dispuse în eșalonul 2 a Grupului de Nord, comandant generalui Trăian Moșoiu. Din organica Grupului de Nord făcea parte și Detașamentului Mixt “General Olteanu”, sub comanda colonelului Marcel Olteanu (fostul commandant al Corpului Voluntarilor Ardeleni de la Hârlău) ce acționa în Maramureș, făcea legătura cu armata cehoslovacă.

În aprilie 1919 ia fiinţă un nou regiment de voluntari, recrutat exclusiv din Ţara Moţilor, din zona centrală a Munţilor Apuseni. El va primi iniţial numele „Horea”, iar după eliberarea oraşului Beiuş, pe 19 aprilie 1919, i se va schimba numele în regimentul „Beiuş”.

Terminându-se războiul, demobilizarea definitivă a voluntarilor ardeleni va avea loc pe data de 6 iulie 1919, în oraşul Sebeş, judeţul Alba, în prezenţa unor personalităţi politice proeminente: Iuliu Maniu, Octavian Goga, generalul Cristescu (şeful Marelui Stat Major al Armatei Române), generalul Petala (comandantul Corpului 6 armată) etc.

În zilele de 27-28 iunie 1925, în urmă cu 91 de ani, s-a desfăşurat la Alba Iulia, Congresul Uniunii Foştilor Voluntari Români. De la Sibiu voluntarii au adus drapelul tricolor pe care l-au depus într-un cadru festiv în Catedrala Încoronării, la 28 iunie 1925. Evenimentul a fost prezentat amănunţit în ziarele vremii, amintindu-se de ”inimosul luptător basarabean”, ”marele patriot basarabean”, ”tălmăcitorul sentimentelor Basarabiei”, ”martirul maior” Simeon Murafa. Alături de drapel a fost depus şi un text descris în ziare ca o ”diplomă comemorativă”, ”diplomă”, ”inscripţie”, ”o scrisoare”, încadrat în ramă de stejar.

Textul începea astfel: ”Libertate sau Moarte! Acest drapel a fost încredinţat celui dintâi batalion de voluntari, compus din 116 ofiţeri şi 1250 de soldaţi, veniţi din Rusia în trecerea sa prin Chişinăul Basarabiei, în ziua de 6 iunie 1917, în numele moldovenilor basarabeni, de martirul Simeon Murafa* cu următoarele profetice cuvinte … ” (urmează cuvântarea lui Murafa redată mai sus). În continuare se menţiona: ”Am trecut acest drapel peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri. L-am fluturat triumfător nu numai peste întreaga suflare românească ci şi peste Budapesta, trufaşa capitală a duşmanului milenar al neamului nostru şi astăzi, la 28 iunie 1925, noi, Uniunea Foştilor Voluntari Români din războiul pentru întregirea neamului, constituite din 30.000 foşti voluntari ai armatei române, ai Corpului de voluntari din Moldova, ai Legiunilor din Italia, Siberia şi Franţa, originari din Ardeal, Banat, Crişana şi Bucovina, cei ce am făcut plebiscitul armat al românilor subjugaţi în anii de restrişte şi glorie 1916-1919, adunaţi în congres general, întru îndeplinirea voinţei moldovenilor basarabeni, implantăm acest drapel în cetatea lui Mihai Viteazul, depunându-l în Catedrala Încoronării spre mărirea şi vecinica dăruire a României Mari. Uniunea Foştilor Voluntari/ Preşedinte Dr. V. Deleu/ Secr. General Dr. N. Cărpinişanu”.

Referințe:

Păcăţian, Teodor – Jertfele Românilor din Ardeal, Bănat, Crişana, Sătmar şi Maramurăş, aduse în răsboiul mondial din anii 1914-1918, articol în revista „Transilvania”, Sibiu, An LIV, ianuarie-februarie 1923, nr. 1-2

Cornel Țucă, Prizonierii români din armata austro-ungară, internați în Rusia, problemele repatrierii, Ed. Argonaut, 2011 Cluj – Napoca.

Cornel Țucă , Ibidem, Apud, loan I. Șerban, Voluntarii transilvaneni și bucovineni din Rusia in Razboiul pentru

Intregirea Neamului (1916-1919), Alba Iulia, 2003, p. 8-9.

Dumitru Miron Corpul Voluntarilor Ardeleni la Hârlău 1917-1918, editura PIM Iași 2014.

Petru Nemoianu, Corpul voluntarilor români in Rusia, Tipografia „Nationala”, Lugoj, 1921, passim.

Prima Alba Iulia. Voluntari români in razboiul pentru intregirea neamului. Istoric general, Timisoara, 1922, p. 12.

Ioana Elena Ignat, Viaţa cotidiană în Făgăraş în anul 1916. Însemnările vicarului Iacob Popa, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2011.

Mihai-Octavian Groza, ,,Cu vicarul Iacob Popa în Rusia pentru cauza românească. Activitatea de recrutare a voluntarilor dintre prizonierii români transilvăneni (1917-1918)”, în Terra Sebvs.

Acta Mvsei Sabesiensis, număr V, 2013, pp. 419-427; Minerva Lovin, ,,Câteva aspecte privind voluntariatul românilor ardeleni în Rusia, reflectat în memoriile vicarului Iacob Popa (1917-1918)”, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, XLIII, număr 1-2, Cluj-Napoca, 1998, pp. 123-131

C. Tăslăuanu, “Spovedanii VII Sub flamurile naţionale, voi. III, Corpul voluntarilor romani din Rusia”  (manuscris aflat în posesia familiei), f. 2- 1 6;

Constantin I. Stan, Doru E . Goron, Contribuţii aduse de voluntarii români transilvtlneni şi bucovineni la realizarea unităţii naţionale româneşti (191.6-1918), în ActaMP. IX, 1 987, p. 133 .

Sebastian Stanca Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului (1916-1919) Studiu introductiv, note şi indici de Mihai-Octavian Groza şi Mircea-Gheorghe Abrudan. – Cluj-Napoca Editura Argonaut ; Deva; Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei, 2015

Constantin I. Stan,  articolul “OCTAVIAN C. TĂSLĂUANU ŞI CORPUL VOLUNTARILOR ROMÂNI DIN RUSIA”, publicat în revista Angvstia nr.1, 1966, p. 223-230.

Ioan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia în războiul pentru întregirea neamului (1916-1919), Alba-Iulia, Editura Aeternitas, 2003;

Voicu Nițescu, Douăzeci de luni în Rusia și Siberia, anul 1917 , 1926 Brașov.

Mircea Păcurariu, „Preotul consilier arhiepiscopesc dr. Andrei Gâlea”, în Idem, Cărturari sibieni de altădată.

Mariana Gurza: „Vasile Pârvan, un Slavici al Bucovinei”, apărut în  Editura Fundaţiei pentru Cultură și învățământ “Ioan Slavici”, 2013 – Timișoara: Editura Eurostampa, 2013, p.21-27

Constantin Kirițescu Istoria războiului pentru reîntregirea României vol.II, 1989 București

I.G.Duca Amintiri politice, vol. II, 1981 Munchen p.204-207

Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Tomul I, (de la moblizare până la pacea de la București), 1926 Cluj.

General D.D.Mărdărescu Campania pentru dezrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei (1918-1920), Editura Cartea Românescă, 1922 București.

Articol Agvestia nr.6, 2001, Istorie, pag.153-157, Octavian C. Tăslăoanu și Războiul de Reîntregire a Neamului de  profesor Ilie Șandru.

Articol Voluntari români ardeleni din Rusia în timpul Primului Război Mondial, Gheorghe Cazacu, Astra Salvensis – revistă de istorie și cultură, anul 1, nr.1, Editura Salva, 2013 Bistrița Năsăud, p. 90

A.M.R. (Arhivele Militare Române) Fond Corpul Voluntarilor Ardeleni și bucovineni dosar 1-12 și M.C.G. dosar nr.72, f.28-30

 

Comentarii închise la Corpul Voluntarilor Ardeleni la Hârlău – cronologie –

Din categoria Uncategorized

Comentariile nu sunt permise.